POLITICĂ

Traian Băsescu, la Deva: „După alegeri, PSD și PNL îşi vor da mâna prin toate consiliile judeţene şi consiliile locale”

Traian Băsescu, la Deva: „După alegeri, PSD și PNL îşi vor da mâna prin toate consiliile judeţene şi consiliile locale”

Președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), Traian Băsescu, a declarat duminică, la Deva, unde a participat la prezentarea candidaților partidului pentru alegerile locale, că românii au nevoie de un nou partid și că PSD și PNL au rămas USL și vor încheia alianțe după alegerile locale.

„A avea un partid nou destinat României şi românilor este o necesitate, astăzi. Şi nu o spun pentru că PSD-ul şi PNL-ul sunt adversarii noştri, pe care-i tratăm în mod egal ca adversari, pentru că ei, de fapt, au rămas USL. Îi veţi vedea după alegeri, cum îşi vor da mâna prin toate consiliile judeţene şi consiliile locale”, a declarat fostul președinte al României.

Traian Băsescu a mai susținut că PSD și PNL, deși sunt partide mari, s-au erodat și și-au pierdut credibilitatea din cauza compromisurilor făcute, corupției în rândul membrilor lor și ineficienței de care au dat dovadă în administrația publică.

„Este adevărat, în cei 26 de ani de tranziţie şi-au atins obiectivele majore ale României – intrarea ţării în NATO, intrarea ţării în Uniunea Europeană. În acelaşi timp, însă, au adunat zgura tranziţiei prin compromisurile uriaşe pe care le-au făcut şi din cauza corupţiei pe care o vedem la tot pasul. Şi prin ineficienţa lor în administraţia locală. Acest partid (PMP – n. red.) trebuie să preia România de după tranziţie şi să dea românilor sentimentul că, în sfârşit, un partid lucrează strict pentru ei”, a mai spus Traian Băsescu.

traian basescu PMP

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seven − 1 =

Mai mult in POLITICĂ

Siegfried Mureșan, europarlamentar: „O renegociere a PNRR nu se poate face pe motive politice” (A)

HunedoaraMea.ro17 noiembrie 2021

Europarlamentarul Iuliu Winkler, despre Congresul UDMR din 17 septembrie: „UDMR va adopta o viziune despre modernizarea țării pe termen mediu și lung”

HunedoaraMea.ro30 august 2021

Parlamentare 2020 / Exit-poll CURS – Avangarde: PSD – 30,5%, PNL – 29%, USR-PLUS – 15,9%

HunedoaraMea.ro6 decembrie 2020

Alegeri parlamentare 2020 | Prezența la vot în județul Hunedoara la închiderea urnelor – 33,04%

HunedoaraMea.ro6 decembrie 2020

Alegeri parlamentare 2020 | Prezența la vot în județul Hunedoara la ora 20.00 – 32,33%

HunedoaraMea.ro6 decembrie 2020

Alegeri parlamentare 2020 | Prezența la vot în județul Hunedoara la ora 18.00 – 29,11%

HunedoaraMea.ro6 decembrie 2020

Alegeri parlamentare 2020 | Prezența la vot în județul Hunedoara la ora 16.00 – 23,47%

HunedoaraMea.ro6 decembrie 2020

Dan Bobouțanu, scor zdrobitor la Hunedoara. De trei ori mai multe voturi decât Viorel Arion, clasat pe locul doi. Diferență de 11.000 de voturi

HunedoaraMea.ro28 septembrie 2020

PSD a câștigat majoritatea orașelor și municipiilor din județul Hunedoara. PNL are doar patru primari

HunedoaraMea.ro28 septembrie 2020