
(FOTO: all-free-download.com)
Opt cazuri de gripă au fost înregistrate în județul Hunedoara până în săptămâna 21 – 27 martie, dintre care trei persoane au decedat, au anunțat miercuri reprezentanții DSP Hunedoara.
Ultimul deces a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, la Clinica de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara. Este vorba despre un bărbat de 39 de ani, din Deva, diagnosticat cu gripă de tip AH1.
„În general, cei care au murit din cauza gripei au fost pacienţi cu patologii multiple. Cel din judeţul Hunedoara părea a nu fi avut alte afecţiuni sau nu se ştia despre acestea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului „Victor Babeş”, dr. Viorel Musta, citat de radiotimisoara.ro.
Purtătorul de cuvânt al DSP Hunedoara, dr. Cecilia Birău, spune că, în această perioadă, când există fluctuații de temperatură în mediul ambiant, circulaţia bolilor acute respiratorii reprezintă principala cauză de îmbolnăvire în rândul populaţiei.
În săptămâna 21martie – 27 martie, numărul infecţiilor acute respiratorii înregistrate în judeţul Hunedoara este de 1573 de cazuri, din care 489 de cazuri de pneumonii.
Recomandări privind prevenirea îmbolnăvirii cu virusurile responsabile de apariția infecțiilor acute respiratorii și pentru gripă
Cum ne ferim de îmbolnăvire?
– Vaccinarea antigripală cu vaccin gripal sezonier. Vaccinarea continuă să fie singura metodă de profilaxie specifică a gripei.
– Ne spălăm des cu apă şi săpun ori de câte ori este nevoie.
– Mai des ca oricând, în această perioadă, trebuie să ne spălăm faţa şi nasul pentru scăderea încărcăturii microbiene.
– Atunci când strănutăm, folosim batista de unică folosinţă, iar, dacă nu avem, este de preferat să strănutăm pe mânecă sau pe umăr, pentru a evita răspândirea particulelor posibil infectante.
– Evităm aglomeraţiile, atunci când nu este neapărat necesară prezenţa noastră în aceste locuri .
-Respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bogată în proteine, legume şi fructe, odihnă şi mişcare ( mers pe jos, cu bicicleta, sporturi diverse) – este esenţială pentru menţinerea unui corp sănătos.
De asemenea, persoanele vârstnice, în special cele cu afecțiuni cronice cardiace și respiratorii, este bine să evite deplasările și frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele îmbolnăvirii sau ale apariţiei complicaţiilor afecţiunilor existente.
Ce facem când ne îmbolnăvim?
– La primele simptome de boală – care constau în rinoree, jenă în gât, febră până la 38 grade, stare generală proastă – trebuie să luăm legătura cu medicul de familie.
– În momentul în care o persoană se îmbolnăveşte, primul lucru pe care trebuie să îl facă este acela de a se autoizola. Următorul pas este de a contacta medicul de familie.
– Este total greşită automedicaţia şi, în special, tratarea, acasă, cu antibiotice, fără prescriere de la medic .
Răcelile și gripele nu se tratează cu antibiotice! Numărul normal al infecțiilor de tract respirator superior poate să ajungă și la zece într-un an pentru o persoană.
O persoană bolnavă care se izolează la domiciliu se poate însănătoşi după 7 zile, dacă nu are alte afecţiuni, chiar dacă face o formă severă de boală. Dar, dacă această persoană bolnavă continuă să meargă la serviciu, cu siguranţă îi va infecta şi pe cei din jur şi e posibil ca unii dintre aceştia să facă forme severe de boală sau chiar letale.
Facebook
YouTube
RSS