COMUNITATE

Un nou volum semnat Ioan Barb (A)

Un nou volum semnat Ioan Barb (A)

La începutul lunii iulie am avut din nou prilejul de a ne întâlni cu poezia, am avut bucuria de a fi martorii unei lansări de carte semnată de un scriitor consacrat: Ioan Barb.

Nume binecunoscut în peisajul literar hunedorean, Ioan Barb a reușit să se impună ca o voce distinctă în lirica actuală, ca un poet sensibil și profund.

De profesie jurist, Ioan Barb a fost de la bun început bine receptat de critica literară națională. În perioada 1997-2003 a lucrat ca redactor-șef al cotidianului regional „Transilvania Jurnal” (Deva), a fost redactor-șef adjunct la săptămânalul „Lumina” (Deva) și reporter special la cotidianul „Hunedoreanul”. A fost jurnalist corespondent la publicațiile: „Curentul”, „Capital”, „Curierul Național”, „Cronica Română” și la postul de radio „Europa FM”. De asemenea, a fost colaborator al posturilor Radio Deva și Radio 21 FM.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sibiu, din anul 2011. A fondat, la Călan, revista de literatură şi artă „Algoritm literar” (2010) la care colaborează nume prestigioase din viața culturală românească.

Activitatea literară a lui Ioan Barb a fost recunoscută prin Premiul Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România „Cercul literar de la Sibiu”, pentru poezie (2011).

Despre creația sa au avut aprecieri scriitori și critici literari ca: Al. Cistelecan, Cornel Ungureanu, Radu Ciobanu, Ioan Moldovan, Felix Nicolau, Rita Chirian, Horia Gârbea, Mioara Bahna, Silviu Guga, Ioan Radu Văcărescu, Aurel Sibiceanu, Eugenia Țarălungă, Ioan Evu, Dumitru Hurubă, Eugen Evu, Radu Igna, Constantin Butunoiu, Liviu Ofileanu, Liviu Comșia, Constantin Stancu etc.

Volumul Orașul alb este scris sub semnul nostalgiei și afecțiunii față de locurile natale, față de Călan și oamenii lui care au trăit atâtea drame de-a lungul timpului. Autorul are vii în minte și în suflet momente care i-au marcat copilăria și adolescența, figura părinților desprinzându-se ca o efigie. Este un volum al aducerilor aminte, al filtrării prin imagine poetică a impresiilor care au rămas vii și care nu pot fi șterse.

Despre acest recent volum, Orașul alb, scriitorul Felix Nicolau scrie: „Nostalgiile pitorești și culturale ale lui Ioan Barb sunt deja marcă înregistrată. Aceste picturi în alb constituie o inovație și nu au nimic în comun cu vechea tehnică chineză a pictării vidului. Albul aici este un fel de zahăr tos presărat peste memorii ce mixează macroistoria cu istoria mică. (…) Orașul alb este, de fapt, Streiul înnegrit de industrie, dar imaculat în amintirile copilului ce oscila între sat și fabrici. Un volum document, așadar.”

Poetul este legat cu întregul suflet de aceste locuri, are propria lui „rezervație de amintiri transmise din tată în fiu”. Aceste amintiri transpar și în recentul volum, lansat astăzi, care poartă sugestivul titlu Orașul alb. Vom găsi aici figura mamei, a tatălui, a unchiului care își lăsase un braț în Crimeea, vom auzi undele repezi ale Streiului cum curg „ca un șarpe de casă”, vom auzi „pufa” mergând pe șine, vom auzi „duda” chemându-i la muncă pe cei „mântuiți de funingine”, vom vedea flăcările stinse ale „Doamnei Cocserie”, într-un cuvânt, vom simți întregul univers al locurilor care s-au legat de sufletul poetului. Sunt locuri ce par să dovedească adevărul dureros că până „și Dumnezeu a rămas în șomaj”.

Este un volum impresionant, un volum care ne umple de emoție, un volum ce pune în lumină, cu toată sinceritatea, sentimentele unui poet care își iubește cu durere, profund și definitiv, locurile de baștină.

Cu prilejul lansării volumului Orașul alb, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva i-a oferit poetului o Diplomă de Excelență pentru originalitatea universului liric cuprins în volumele sale.

La finalul lansării, a urmat o sesiune de autografe oferite doritorilor de către poetul Ioan Barb.

Managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva,

Ioan Sebastian Bara

 

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nine − 6 =

Mai mult in COMUNITATE

A fost inaugurat noul loc de joacă din Parcul ,,Cetate” Deva

HunedoaraMea.ro22 martie 2024

Sub semnul poeziei, de ziua ei (A)

HunedoaraMea.ro22 martie 2024

Investiții în digitalizarea spitalelor hunedorene

HunedoaraMea.ro21 martie 2024

FOTO Concursul „Citeşti şi câştigi!” 2024. Sferturile de finală

HunedoaraMea.ro21 martie 2024

De Ziua Internațională a Francofoniei, invitație la călătorie: Provence (A)

HunedoaraMea.ro20 martie 2024

Lucrările de modernizare, extindere și dotare a Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Deva au fost finalizate

HunedoaraMea.ro15 martie 2024

FOTO Concursul „Citeşti şi câştigi!” 2024. A doua rundă a optimilor de finală

HunedoaraMea.ro14 martie 2024

Ziua Internațională a Poeziei, la Biblioteca Județeană

HunedoaraMea.ro14 martie 2024

FOTO Concursul „Citeşti şi câştigi!” 2024. Prima rundă a optimilor de finală

HunedoaraMea.ro13 martie 2024