ACTUALITATE

Un trup firav ce a ascuns un munte de om

Un trup firav ce a ascuns un munte de om

Am citit pentru prima oară numele părintelui Crăciun Oprea pe un afiş al serilor LOGOS din 2003, cred. Locuiam pe atunci în Timişoara unde participam frecvent la astfel de întâlniri organizate de A.S.C.O.R.. Îmi puneam pe atunci întrebarea cine sunt aceşti preoţi – Crăciun Oprea şi Ioan Sabău, atât de des invitaţi să vorbească la Deva şi niciodată prezenţi în Timişoara, Cluj-Napoca sau Bucureşti. Neîncrezător şi suficient poate, mă întrebam şi eu asemeni lui Natanael… din Hunedoara, din Cinciş – de pildă – poate fi ceva bun?

Întors în 2004 în oraşul natal, am început să merg la acele întâlniri de seară unde, părintele Crăciun era nelipsit. Dacă se întâmpla să nu întervină cu un scurt cuvânt adresat invitaţilor şi publicului, cu siguranţă nu scăpa prilejul unei glume „de post” înainte de plecarea spre casă. Insista în acei ani, ca fiecare întâlnire să se încheie cu un moment de rostire a „rugăciunii de toată vremea” sau „rugăciunii cu care se mântuiesc călugării”, cum o numea un alt mare duhovnic român. (Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai milă de mine păcătosul).

Aducea, el sau doamna preoteasă, cărţi nou apărute, cărţi pentru dăruit. În săptămânile Postului Mare, ne încuraja să rostim împreună rugăciunea Sfântului Efrem. Îl întâlneam uneori pe străzi vorbind neobosit cu oamenii, alteori seara la câte un maslu la vreun prieten. Acel om hâtru şi firav era reperul ultim pentru o mulţime de oameni preoţi, antreprenori, oameni simpli, tineri şi vârstnici. Cel mai adesea cu zâmbetul pe buze, cu delicateţe, îţi dăruia câte un gând capital. Ucenicii săi ştiau deja preţiozitatea remarcilor sale, ştiau să citească acele prorociri bine camuflate. Unii dintre ei, deşi nu-şi vedeau capul de treabă, rupeau din programul lor încărcat spre a-i fi şoferi prin ţară. Era un exerciţiu de pregustare a altui timp. Părintele Crăciun, se spunea, trăieşte în a opta zi, nimic nu-l grăbea. Cu preţul întârzierilor şi al propriei sănătăţi se dăruia infinit fiecărui om întâlnit. Când ştiai că a sosit ziua să-l întâlneşti, era prudent să lași toate şi să aştepţi, adunându-ţi gândurile.

Trecutul său rămânea nepovestit nimănui pe îndelete. I-a spus lui Romeo Petrasciuc (ed. Agnos – Sibiu): tuturor celor care am fost acolo nu ne vine să povestim cele prin care am trecut. M-am ferit întotdeauna să vorbesc despre mine… Sunt lucruri, multe dintre ele, care nu se spun, care ţin de o anumită intimitate cu Dumnezeu. Iar altele nu se spun din bun simţ, pentru că ar fi prea grele de dus de către cei de azi”. Trecutul său înţesat cu bucurie şi suferinţă, era ca o aură, un nor de şoapte disparate pe care le auzeai de la apropiaţii săi.

Vorbea aşadar foarte rar şi mai mult în glumă despre încercările din închisorile comuniste, despre reeducarea de la Piteşti etc. S-a aflat de pildă aşa, pe şoptite, faptul că acea cocoaşă pe care o purta în spate, era rodul unei jertfe. Cred că erau într-un tren de marfă, în drum spre Canal. Afară era frig iar în peretele vagonului era o fereastră spartă prin care intra aerul rece. Pentru a-şi proteja colegii slăbiţi, bolnavi, a stat tot drumul cu spatele proptit în fereastră. Se spune că după acel drum, tatăl său a reuşit clandestin să-şi vadă pentru câteva clipe fiul. De-abia se târa, avusese o ruptură musculară sub omoplat. Fusese operat la un picior. În acel moment piciorul operat i se infectase. Nu era însă scutit de lucru. Lucra sprijinit în cârje. Fără să poată vorbi unul cu altul, cei doi s-au văzut scurt timp. Ajuns acasă, tatăl său a murit de necaz. El a aflat despre moartea părinţilor săi după anii de puşcărie.

După o vreme, ne-am gândit împreună câţiva prieteni să realizăm un film-interviu în care să stocăm amintirile părinţilor Crăciun Oprea şi Ioan Sabău. Cei doi însă, nu au fost de acord. Părintele Crăciun a acceptat să ne întâlnim şi să ne povestească câteva lucruri, fără a ne lăsa să filmăm. Ne-am întâlnit în Deva, în casa unui prieten generos – o casă ce ne era mai multora bibliotecă, amfiteatru pentru dezbateri teologice…

Părintele a inventariat repede modul de viaţă al familiilor de români din satul său. A insistat asupra felului în care era percepută în sat şi în familie, alteritatea şi sărăcia. A enumerat relaţiile lor bune cu cele câteva familii de maghiari, evrei, ţigani. Cum se ajutau între ei cu discreţie, dincolo de diferenţele de limbă sau etnie. Cum adunau de pildă lactate pe timpul posturilor pentru a le dărui săracilor. Ei, copiii, erau trimişi să dăruiască nevoiaşilor parte din ce adunau în familie prin muncă.

Familia era pentru el ceva sfânt. Se spune de fapt că în puşcărie, între bătăi, a avut un schimb de cuvinte cu un torţionar. I-ar fi spus acestuia că pentru el, a se lepăda de Dumnezeu, a încerca să-ţi extirpi organul credinţei, e ca şi cum s-ar lepăda de propria mamă. Pare-se că l-ar fi întrebat pe acela: Tu îţi poţi uita, scoate din inimă, mama? Venit la oraş, a descoperit în vecini o altă realitate care ţinea loc de familie – înjurături, ameninţări, violenţă etc. A hotărât atunci să facă tot ce îi stă în putere pentru a apăra familia – aşa cum o trăise el în satul natal. Ironia face ca, urmând acest ţel să ajungă să fie acuzat şi închis de un regim care, afirma că ocroteşte familia pentru „uneltire împotriva ordinii sociale”. Ne-a arătat documentul în care era consemnată de autorităţi această acuză.

Din păcate au rămas multe nepovestite. A ţinut să ne pună în atenţie ceea ce a fost pozitiv în închisori. Felul cum Maica Domnului poate face spre exemplu dintr-o celulă, paraclis…

Am aflat ieri că în ultimele sale zile, glumind, le-a spus celor din jur, soţiei, ucenicilor apropiaţi tot ce aveau de făcut la trecerea sa la cele veşnice. Le spunea că, duminică, în Ziua intrării Domnului în Ierusalim va merge la Sfânta Liturghie. Boala îl ţinuse pare-se o vreme, departe de altar. S-a îmbăiat, şi-a pregătit veşmintele… Avea să treacă la Domnul în dimineaţa acelei zile.

Sunt sigur că sunt alţii care ar fi scris mult mai bine aceste rânduri. Am acceptat să scriu, stiind că ucenicii săi îi sunt alături acum la Cinciş. Fug şi eu într-acolo cu nădejdea că, la fel ca şi până azi, părintele nu ne va uita. Părintele Crăciun se adaugă unui sobor de mijlocitori tari pentru noi, hunedorenii, şi nu numai. Părinţii Arsenie Boca, Ioan Sabău, acum avva Crăciun şi câţi alţii sunt cei care ne spun din veşnicie că o viaţă poate fi trăită curat, dedicat, cu bucurie şi asumând suferinţa.

Avem mijlocitori, avem şi responsabilitatea de a-i urma, după putere.

View Comments (8)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 − 15 =

ACTUALITATE

Mai mult in ACTUALITATE

Percheziții în Hunedoara și alte 24 de județe într-un dosar privind infracțiuni de fals și de serviciu. Prejudiciu de două milioane de euro

HunedoaraMea.ro8 ianuarie 2020

Vasile Țonea, consilier local al Devei, a încetat din viață

HunedoaraMea.ro7 ianuarie 2020

Protest spontan al angajaților de la Termocentrala Mintia

HunedoaraMea.ro6 ianuarie 2020

Cod galben de vânt și ninsori

HunedoaraMea.ro4 ianuarie 2020

Asociația Pro Infrastructură, după deschiderea Lotului 3 al A1 Lugoj – Deva: „Limitarea de viteză are în spate o justificare demnă de o piesă de teatru absurd”

HunedoaraMea.ro23 decembrie 2019

VIDEO. S-a deschis circulația pe Lotul 3 al autostrăzii Lugoj – Deva (Ilia – Holdea), cu restricții de viteză și tonaj

HunedoaraMea.ro23 decembrie 2019

FOTO. Reprezentanți ai Geoparcului UNESCO Țara Hațegului, în schimb de experiență în Geoparcul Djerdap din Serbia

HunedoaraMea.ro16 decembrie 2019

FOTO. Misiune inedită a pompierilor. Au salvat vaca unui gospodar din Bulzeștii de Sus, căzută într-o fântână de trei metri

HunedoaraMea.ro16 decembrie 2019

Deschiderea circulației pe Lotul 3 al autostrăzii Lugoj – Deva se amână. Se lucrează la repoziționarea / înlocuirea aparatelor de reazem la podul peste râul Mureș

HunedoaraMea.ro14 decembrie 2019