
Un turist de 38 de ani și-a pierdut viața vineri, după ce a fost surprins de o avalanșă în Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja.
Bărbatul făcea parte dintr-un grup de trei turiști din București, care-au venit în Parâng pentru a petrece minivacanța de 1 Decembrie.
Potrivit ISU Hunedoara, cei trei se aflau în drumeție, deși au fost anunțați de salvamontiști că nu este o vreme potrivită pentru plimbări pe munte. Avalanșa a surprins doi dintre turiști, unul dintre ei reușind să scape, iar celălalt dispărând sub zăpadă.
„Echipa de prim răspuns alcătuită din trei salvamontişti şi doi jandarmi montani a ajuns la bărbatul surpins de avalanşă, care nu mai prezenta semne vitale. Turistul, în vârstă de 38 de ani, a fost scos de prietenii lui din zăpada care l-a târât aproximativ un kilometru pe o vale îngustă şi abruptă din zona vârfului Cârja, masivul Parâng. Bărbatul a fost găsit îngropat la un metru în stratul de zăpadă fără semne vitale. Cel mai probabil, bărbatul prezintă leziuni în zona coloanei cervicale şi a cutiei toracice”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.
Trupul turistului decedat va fi transportat cu o targă de salvamontişti şi jandarmii montani pe un traseu dificil, accidentat şi acoperit cu zăpadă, până la DN 66, de unde va fi preluat de un echipaj al Serviciului de Medicină Legală.
Facebook
YouTube
RSS