ACTUALITATE

VIDEO 400 de miliarde de euro/an trebuie cheltuite în UE pentru trecerea la energie verde

VIDEO 400 de miliarde de euro/an trebuie cheltuite în UE pentru trecerea la energie verde

400 de miliarde de euro pe an spune Comisia Europeană că trebuie cheltuite pentru a face mai repede tranziția la energia verde și, pentru a obține independența energetică totală față de Rusia. Banii vor veni din bugetul UE, din Mecanismul de Redresare și Reziliență, din bugetele naționale, dar și din investiții private.

Dependența de gazul rusesc a creat probleme țărilor europene, mai ales dependența de combustibili fosili din afara Uniunii Europene. Dar există soluții pentru această problemă. Dacă anul trecut 40% din gazul consumat în Uniunea Europeană venea din Federația Rusă, deja, în momentul de față, s-a ajuns la doar 9%, a explicat, la Interviurile PRESShub, europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, co-raportor al Parlamentului European al Parlamentului European pe modificarea legislatiei privind Mecanismul de Redresare și Reziliență.

Nu mai putem depinde de furnizori de neîncredere

Dar cele mai bune soluții vin chiar de la natură. Totuși, sunt extrem de costisitoare.

„Avem în Uniunea Europeană suficient soare, suficient vânt, suficientă apă pentru a produce energie electrică din surse curate, regenerabile. În schimb, combustibili fosili avem într-o măsură mică, așa că importăm în cantități mari de la furnizori de neîncredere sau de la regimuri politice instabile, cum e Federația Rusă”, a menționat Siegfried Mureșan.

Prin urmare, și sub presiunea creată de intervenția militară a Rusiei în Ucraina, Uniunea Europeană a stabilit că energia trebuie produsă în cadrul teritoriului său, din surse curate. În plus, ar elimina creșterile artificiale de preț, pe criterii politice, fără a depinde de dictatori și fără a polua atmosfera.

„Însă pentru a ajunge acolo e nevoie de investiții. Pentru a ajunge acolo e nevoie de investiții de aproximativ 400 de miliarde de euro pe an la nivelul întregii Uniunii Europene. Întrebarea este dacă avem acești bani sau nu.

Criza actuală a crescut presiunea atât pe autorități publice, cât și pe sectorul privat pentru a reduce consumul de energie sau pentru a schimba sursa acestei energii.

Obiectivul de a reduce dependența de combustibil fosil, mai ales de cel din afara Uniunii Europene, este corect. Trebuie să îl atingem însă cu o viteză mare, dar nu o putem face decât la viteza cu care ne permitem să facem investițiile necesare”, a arătat, la Interviurile PRESShub, Siegfried Mureșan.

Schimbarea Mecanismului de Redresare și Reziliență

Uniunea Europeană a decis că, până în 2027, 30% din toate fondurile europene să meargă în proiecte verzi. Este mult. Toate fondurile europene pe următorii 7 ani însumează 1.800 de miliarde de euro. 30% din această sumă urmează să meargă spre energia verde. Suma este mare.

Totuși nu este suficientă. Deci e nevoie de investiții publice naționale, dar și de investiții private”, a arătat europarlamentarul.

Chiar și anterior războiului din Ucraina, multe din proiectele necesare pentru a reduce dependența de gazul rusesc, pentru a îmbunătăți infrastructura energetică, puteau fi finanțate din Mecanismul european de redresare și reziliență, creat în 2020, inițial pentru a trece peste criza economică creată de pandemie, și împărțit în mai multe planuri naționale pentru redresare și reziliență (PNRR).

„Aveam deja un pilon pentru tranziția spre economie verde, pentru reducerea dependenței energetice. Dar unele proiecte nu pot fi finanțate prin PNRR-uri. În plus, prioritățile statelor membre s-au schimbat.

Statele membre spun: «Am poate niște proiecte la care m-am gândit, dar care nu sunt mai urgente decât este interconectare energetică, decât este reducerea dependenței energetice.»

Ca atare, s-a născut nevoia de modelare, de ajustare, de actualizare a planurilor naționale pentru a facilita acest lucru și pentru a facilita investițiile în energie. Comisia Europeană chiar a propus niște modificări legislative.

Pe scurt, modificarea planurilor naționale în toate statele membre este posibilă, însă nu pe criterii politice și doar respectând legislația europeană. Dar în principal în domeniul energetic, pentru a introduce priorități în domeniul în domeniul energetic”, a declarat, la Interviurile PRESShub, europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, co-raportor al Parlamentului European al Parlamentului European pe modificarea legislatiei privind Mecanismul de Redresare și Reziliență.

Deci obiectivul este corect, viteza de a de a-l atinge va depinde de sumele de bani și adevărul este că finanțarea va decide succesul sau eșecul tranziției spre o economie verde, este concluzia lui Siegfried Mureșan.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one × five =

Mai mult in ACTUALITATE

PRESShub: Rezultatele interceptării a mii de persoane din România, pentru spionaj și trădare, secret de stat

HunedoaraMea.ro26 ianuarie 2023

Strada Castelului din Hunedoara se reamenajează, după 70 de ani

HunedoaraMea.ro23 ianuarie 2023

PressHUB: Extraordinara poveste a poporului shuar, spusă de Nua, prima femeie diplomat

HunedoaraMea.ro23 ianuarie 2023

Mașină ridicată de polițiștii locali din șantierul din centrul istoric al Devei. Proprietarul, amendat

HunedoaraMea.ro20 ianuarie 2023

Primele demersuri pentru retehnologizarea Termocentralei Mintia

HunedoaraMea.ro17 ianuarie 2023

Încă două contracte din fonduri europene pentru Deva

HunedoaraMea.ro15 decembrie 2022

PressHUB: Târguri de Crăciun fără spectatori. Cazul „Calafat”, repetat în restul țării

HunedoaraMea.ro13 decembrie 2022

O nouă viață pentru copiii ucraineni. Colegi și prieteni noi, la școlile din Hunedoara

Ovidiu Petrovai11 decembrie 2022

Refugiații care s-au reinventat în țara de adopție. Cum au ajuns românii să comande vareniki ucrainean făcut “ca la mama acasă”

Ovidiu Petrovai10 decembrie 2022