ACTUALITATE

VIDEO. Filmare din avion cu Lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva, singurul tronson de autostradă care ar putea fi deschis parțial circulației în acest an

VIDEO. Filmare din avion cu Lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva, singurul tronson de autostradă care ar putea fi deschis parțial circulației în acest an

Asociația Pro Infrastructură a publicat o nouă filmare din avion cu Lotul 2 al autostrăzii A1 Lugoj – Deva, tronson pe care sunt șanse să se circule până la sfârșitul acestui an pe 15 kilometri.

Este vorba despre 15 kilometri dinspre capătul vestic al Lotului 2, între localitățile Margina și Traian Vuia, care vor continua cei 146 kilometri din autostrada A1 deschiși deja până la vama Nadlac.

„Deschiderea celor 15 km din lotul 2 al autostrăzii A1 Lugoj-Deva este tehnic posibilă si ar fi probabil singura cale de a evita un rușinos bilanț de 0 km noi de autostradă în anul 2016. Autoritățile implicate în proiect trebuie să se asigure din timp că acest lucru va fi posibil și din punct de vedere birocratic, având în vedere că după nodul Margina vor râmăne încă lucrări de executat (min 00:00-01:40), dar care nu ar afecta traficul auto. Segmentul de autostradă Margina-Traian Vuia s-ar adăuga celor 146 km deschiși deja între localitatea Traian Vuia și vama Nădlac”, scriu reprezentanții Asociației Pro Infrastructură pe pagina oficială de Facebook.

autostrada-lugoj-deva

(SURSĂ FOTO: Captură YouTube.com / Asociația Pro infrastructură)

Lotul 2 al autostrăzii A1 Lugoj – Deva are o lungime de 28,75 kilometri, stadiul de execuție al lucrărilor fiind de 46,96% în septembrie anul acesta.

Constructorul este JV Salini Construttori SpA (Impregilo SpA) / Secol SpA, iar valoarea contractului este de 562 milioane de lei.

Șeful CNADNR, Cătălin Homor, declara luna trecută, pentru HotNews.ro, că 15 kilometri din Lotul 2 al autostrăzii A1 Lugoj – Deva vor fi deschiși circulației rutiere până la sfârșitul acestui an.

„Probabilitatea foarte mare, spre 100%, este să deschidem 15 kilometri din Lotul 2. Pe Lotul 3 nu aș vrea încă să spun nimic. Ar fi cei 10 kilometri între cele două noduri, însă ar urma să fie foarte fracționat sectorul. Am avut discuții cu constructorul să vină cu un grafic cu certitudinea că putem finaliza. Nu vreau să zic că vom deschide și să nu deschidem”, susținea în septembrie directorul CNADNR, pentru HotNews.ro.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four × 3 =

Mai mult in ACTUALITATE

Facultatea de Inginerie din Hunedoara a sărbătorit 50 de ani de la înființare

HunedoaraMea.ro26 noiembrie 2020

Primăria Deva renunță la iluminatul festiv în acest an și alocă banii pentru aparatură la ATI

HunedoaraMea.ro25 noiembrie 2020

Studenți de la Facultatea de Medicină din Arad, voluntari în spitalele hunedorene

HunedoaraMea.ro25 noiembrie 2020

Via Transilvanica ajunge în județul Hunedoara

HunedoaraMea.ro25 noiembrie 2020

188 de cazuri noi de COVID-19, în județul Hunedoara. Lista focarelor active

HunedoaraMea.ro25 noiembrie 2020

Dan Bobouțanu, scor zdrobitor la Hunedoara. De trei ori mai multe voturi decât Viorel Arion, clasat pe locul doi. Diferență de 11.000 de voturi

HunedoaraMea.ro28 septembrie 2020

Județul Hunedoara, împărțit între PSD și PNL. PSD a luat 34 de primării, iar PNL 33. Două sunt Pro România

HunedoaraMea.ro28 septembrie 2020

PSD a câștigat majoritatea orașelor și municipiilor din județul Hunedoara. PNL are doar patru primari

HunedoaraMea.ro28 septembrie 2020

PNL are peste 40 la sută în Consiliul Local Deva (surse)

HunedoaraMea.ro28 septembrie 2020