COMUNITATE

Voluntarii Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului descoperă forțele naturii în Geoparcul UNESCO Muskau Arch

Voluntarii Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului descoperă forțele naturii în Geoparcul UNESCO Muskau Arch

(SURSA FOTOGRAFIILOR: Maria Ciura și Vlad Iorgoni)

Cinci voluntari pentru Geoparc, însoțiți de doi reprezentanți ai administrației Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului, participă în această perioadă la o tabără organizată de Geoparcul UNESCO Muskau Arch, geoparc transfrontalier între Polonia și Germania.

„Tabăra, aflată la a treia ediție, este destinată tinerilor cu vârste între 15 și 16 ani care locuiesc pe teritoriul unui geoparc UNESCO. Tema abordată în acest an este ”Energia întâlnește geologia” (”Energy meets geology”). În acest sens, participanții sunt invitați să cunoască cele patru forțe ale naturii: pământul, focul, apa și vântul, dintr-o altă perspectivă. Prin intermediul mai multor activități și workshopuri ei află despre importanța și impactul acestor forțe ale naturii în economie, legătura lor cu geologia, dar și cu teritoriul Geoparcului Muskau Arch. Mai mult, prin intermediul unui atelier dedicat, tinerii participanți trebuie să dea dovadă de creativitate pentru a fi chiar ei utilizatorii acestor forțe ale naturii”, a precizat Adina Popa, Specialist Comunicare în cadrul Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului.

Tabara voluntari geoparc 02

Printre activitățile derulate pe parcursul taberei se mai numără ”Green Camp Day”, un worksop dedicat economisirii de energie prin gesturi și activități simple și la îndemână, în concordanță cu obiectivele UNESCO în cadrul Agendei pentru Dezvoltare Durabilă 2030. De asemenea, tinerii au posibilitatea să înțeleagă mai bine ce înseamnă mediul antropic și ce a însemnat dezvoltarea industrială a unor zone precum Weißwasser, Döbern (Germania) și Łęknica (Polonia).

Nu lipsesc întâlniri cu artizani locali și deprinderea de meșteșuguri tradiționale utilizând materiale naturale, precum și serile tematice în care participanții din fiecare țară încearcă să își promoveze cât mai bine teritoriul pe care îl reprezintă.

Tabara voluntari geoparc 03

Tabăra este organizată de Geoparcul Internațional UNESCO Muskau Arch și se desfășoară în perioada 11 – 14 august 2018. La tabără participă 35 de tineri reprezentând geoparcuri UNESCO din România, Ungaria, Grecia, Italia și geoparcul gazdă.

Cei cinci voluntari ai Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului le-au prezentat celorlalți tineri proiectul Instagram GGN Youth pe care l-au inițiat împreună cu tinerii din Geoparcul UNESCO Tumbler Ridge din Canada. Ei i-au invitat pe ceilalți participanți să se alăture proiectului sau să se implice în activități similare de promovare a Rețelei Globale a Geoparcurilor și a geoparcurilor de unde provin pe rețelele de socializare. Și mascota Andi Andezit va avea ocazia să exploreze locuri noi din geoparcurile reprezentate în tabără. Voluntarii pentru Geoparc au prezentat detalii despre proiectul mascotei călătoare și au oferit fiecărui grup câte o astfel de mascotă. Tinerii din celelalte geoparcuri urmează să o ia cu ei la plimbare prin locurile pe care le consideră cele mai reprezentative pentru geoparcul lor, iar apoi să trimită fotografiile pentru a putea fi văzute de toți cei ce îl îndrăgesc pe Andi Andezit, pe pagina de facebook dedicată.

Participarea celor cinci tineri voluntari hunedoreni la această tabără este o inițiativă a Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București. Ea se numără printre activitățile educaționale desfășurate la nivel internațional care le oferă voluntarilor posibilitatea de a promova singurul Geoparc UNESCO din România, de a descoperi și alte Geoparcuri și de a întâlni tineri, de vârsta lor, cu pasiuni comune.

Tabara voluntari geoparc 04 Tabara voluntari geoparc 05 Tabara voluntari geoparc 06

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

three + 14 =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Mai mult in COMUNITATE

salon fotografie

Salonul de iarnă al artiștilor fotografi hunedoreni, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva

HunedoaraMea.ro13 decembrie 2018
biblioteca judeteana

Biblioteca Județeană ”Ovid Densusianu” donează aproape 5000 de cărți în limba română pentru comunitatea românească din Gyula

HunedoaraMea.ro11 decembrie 2018
cristian fodor

Concert de colinde la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva

HunedoaraMea.ro11 decembrie 2018
corul arlechino

Concert de muzică sacră și colinde susținut de corurile „Orfeu” și „Arlechino”

HunedoaraMea.ro10 decembrie 2018
mihai petre main

Romanul unor liceeni (A)

HunedoaraMea.ro10 decembrie 2018
tichete calatorie

Termen prelungit pentru eliberarea tichetelor gratuite de călătorie pentru transportul public local în Deva

HunedoaraMea.ro7 decembrie 2018
mihai petre main

Lansare de carte a profesorului Mihai Petre – “Tăieri în alb”. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană

HunedoaraMea.ro7 decembrie 2018
beligan main

Un mare actor, Radu Beligan (A)

HunedoaraMea.ro6 decembrie 2018
targ iarna

Programul concertelor din perioada Târgului de iarnă de la Deva

HunedoaraMea.ro6 decembrie 2018