ACTUALITATE

Acord de cooperare între Județul Hunedoara și regiunea Béni Mellal-Khénifra din Regatul Marocului

Acord de cooperare între Județul Hunedoara și regiunea Béni Mellal-Khénifra din Regatul Marocului

Președintele Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, Laurențiu Nistor, și șeful delegației marocane, Mohamed Chaouki, au semnat miercuri, la Deva, acordul care pune bazele cooperării dintre Județul Hunedoara și regiunea Béni Mellal-Khénifra. 

„Vizita delegației din Maroc și semnarea acestui document reprezintă un pas important în consolidarea relațiilor de prietenie și colaborare dintre România și Regatul Marocului, respectiv baza unei colaborări fructuoase între regiunile noastre. De altfel, politica de extindere a relațiilor externe este una dintre direcțiile de care suntem preocupați constant, iar acordul pe care îl semnăm, astăzi, deschide calea unui traseu comun cu regiunea Béni Mellal-Khénifra, pe care sper să îl parcurgem împreună cu succes”, a declarat președintele CJ Hunedoara, în cadrul întâlnirii.

Șeful delegației marocane, Mohamed Chaouki, a spus că vizita este menită să consolideze relațiile dintre țara sa și România, dar arată și dorința de cooperare în vederea dezvoltării comunităților din cele două teritorii prin identificarea direcțiilor de dezvoltare din sfera economică, socială, a dezvoltării rurale, comerțului, patrimoniului natural. Un punct important care se regăsește în acest acord îl reprezintă cooperarea dintre Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului și Geoparcul Internațional UNESCO M’Goun din Maroc.

Delegația din regiunea Béni Mellal-Khénifra, compusă din nouă persoane, printre care se regăsesc membrii ai Consiliului Regional care coordonează o serie de comisii, un primar de comună și reprezentanți ai Geoparcului din Maroc, se află în județul Hunedoara pentru o vizită de trei zile. Delegația este însoțită de adjunctul ambasadorului Regatului Marocului la București.

În cadrul șederii în județul Hunedoara, oaspeții marocani au incluse în program vizite la situl Ulpia Traiana Sarmizegetusa, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane și Castelul Corvinilor. Ziua de joi este rezervată întâlnirilor și vizitelor la Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twenty + 19 =

Mai mult in ACTUALITATE

O companie reprezentată de Gică Popescu va ridica un complex comercial în municipiul Hunedoara

HunedoaraMea.ro21 noiembrie 2023

S-a circulat în condiții de iarnă pe mai multe drumuri județene. Drumarii au intervenit cu utilajele de deszăpezire

HunedoaraMea.ro20 noiembrie 2023

15 ani de la tragedia din Mina Petrila, când 13 mineri și-au pierdut viața

HunedoaraMea.ro15 noiembrie 2023

Peste 100.000 de lei de la bugetul Devei pentru dotarea cabinetelor medicale școlare

HunedoaraMea.ro9 noiembrie 2023

Primele autobuze hibrid au ajuns în municipiul Hunedoara

HunedoaraMea.ro8 noiembrie 2023

Statuie a Reginei Maria, în centrul istoric al Devei

HunedoaraMea.ro31 octombrie 2023

Primele autobuze electrice circulă pe străzile Devei

HunedoaraMea.ro26 octombrie 2023

Prima tranșă de autobuze electrice, achiziționate prin proiectul Green Line, a ajuns în Valea Jiului

HunedoaraMea.ro13 octombrie 2023

Constantin Fulga a depus jurământul de subprefect al județului Hunedoara

HunedoaraMea.ro6 octombrie 2023