COMUNITATE

Bibliotecile anului 2023 (A)

Bibliotecile anului 2023 (A)

Au trecut deja 14 ani de când Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara a lansat această competiție profesională între bibliotecile publice hunedorene, „Bibliotecile anului”. Ne-am propus atunci să creăm o modalitate eficientă de stimulare a activității bibliotecilor, de a le atrage într-un concurs care, deși nu este dotat cu premii materiale, stimulează spiritul de emulație între toți cei care lucrează în lumea fascinantă a cărții.

Pe măsură ce anii au trecut, concursul a devenit tot mai incitant, tot mai așteptat, iar colegii mei bibliotecari au devenit tot mai implicați în viața bibliotecii, dar și tot mai prezenți în tot ceea ce înseamnă viața localității.

Ne-am văzut din nou, după un an, ca să recompensăm, după o bine chibzuită evaluare, munca de un an a celei mai bune biblioteci municipale, orășenești și comunale din județul Hunedoara. Premiile acordate de noi au doar o frumoasă valoare de simbol, sunt un semn că apreciem activitatea bibliotecilor, modul în care bibliotecarii se racordează permanent la tot ce e nou.

Întâlnirile noastre sunt întâlniri de suflet, ne împărtășim impresii, ne consultăm, simțim că am devenit cu timpul o mare familie. Îmi place să cred că suntem cu adevărat o mare familie unită, o familie în care ne simțim bine, ne sfătuim, ne ascultăm unii pe alții, ne bucurăm unii pe alții.

Avem cu toții o profesiune nobilă, aceea de a aduce lumina cărții în inimile și mințile a cât mai multor membri ai comunităților noastre. Iar colegii mei își îndeplinesc cu adevărat profesionalism și cu dăruire această minunată vocație, aceea de bibliotecar.

Și în anul 2023 bibliotecile publice din județul Hunedoara au dovedit responsabilitate și respect față de profesiune, bibliotecarii reușind să se integreze cu succes noilor provocări reprezentate de pătrunderea internetului în activitatea de zi cu zi.

Nu mai putem concepe viața unei biblioteci în afara comunicării și a informării prin internet. Știm foarte bine că a nu ține pasul cu tot ce presupune era digitalizării înseamnă condamnare la excludere, la marginalizare și la incapacitatea de a fi de folos comunității locale.

Ca și până acum, criterii precum calitatea activității fiecărui bibliotecar, aptitudinile de bun organizator și comunicator, grija faţă de bibliotecă, capacitatea bibliotecarilor de a atrage cât mai mulţi cititori, spiritul de iniţiativă în organizarea unor acțiuni cât mai interesante și utile pentru locuitorii comunităţii locale în care funcționează biblioteca, gama cât mai variată de servicii oferite utilizatorilor bibliotecii, transmiterea de informații culturale pe paginile de socializare etc., au avut importanță în decernarea trofeelor pe anul 2023.

Și în acest an, în ziua de 7 martie 2024, la Sala de Lectură a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, a fost organizată manifestarea „Bibliotecile anului”, în cadrul căreia a avut loc o frumoasă festivitate de premiere a bibliotecilor publice care au ocupat locuri fruntașe în această competiție anuală.

Anul acesta, într-o ambianță primitoare și caldă, festivitatea de premiere a început prin cuvinte de deschidere rostite de primarul comunei Beriu, Emil Moise Bîc, primarul comunei Râu de Mori, Flaviu Dilertea, și viceprimarul municipiului Orăștie, Ovidiu Cristian Hendrea.

Am analizat cu atenție și obiectivitate munca fiecărei biblioteci publice în anul 2023 și am avut o reprezentare destul de exactă a acestei activități.

Astăzi, când tragem linie și facem o evaluare, pot să vă mărturisesc că am un sentiment de bucurie și speranță deoarece avem în județ biblioteci, bibliotecari de care suntem mândri.

După evaluarea rezultatelor obținute, în funcție de criteriile stabilite, pe „podiumul de premiere” au urcat următoarele biblioteci:

– La categoria biblioteci municipale:

BIBLIOTECA MUNICIPALĂ „SEBASTIAN BORNEMISA” ORĂȘTIE;

– La categoria biblioteci orășenești:

BIBLIOTECA ORĂȘENEASCĂ URICANI;

– La categoria biblioteci comunale:

BIBLIOTECA COMUNALĂ BARU,

BIBLIOTECA COMUNALĂ BERIU,

BIBLIOTECA COMUNALĂ RÂU DE MORI.

Cu acest prilej am acordat și o diplomă de excelență unor bibliotecari care s-au remarcat în mod deosebit prin activitate și implicare în existența comunității locale, iar diploma am oferit-o în semn de prețuire pentru munca desfășurată de-a lungul unei vieți, cu competență și mult suflet.

Anul acesta, diploma de excelență am acordat-o colegelor noastre: Delia Grosu, bibliotecară la Biblioteca Municipală Petroșani, Mihaela Luminița Tarpan, bibliotecară la Biblioteca Comunală Vălișoara, și Elena Lazăr, bibliotecară la Biblioteca Comunală Cârjiți.

I-am felicitat pe câștigătorii din acest an ai concursului interbibliotecar și mi-am exprimat respectul și admirația pentru felul în care bibliotecarii hunedoreni își onorează profesia.

Felicit bibliotecile câștigătoare, felicit toți bibliotecarii. Ne pregătim de pe acum pentru viitoarea ediție a concursului Bibliotecile anului.

Deviza noastră a fost, este și va fi aceeași: „Toți pentru bibliotecă, biblioteca pentru toți!Managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva,

Ioan Sebastian Bara

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

six − one =

Mai mult in COMUNITATE

Amintirea unui cântec frânt… (A)

HunedoaraMea.ro13 iunie 2024

În căutarea copilăriei (A)

HunedoaraMea.ro6 iunie 2024

Lansare de carte „Song. Un cântec amuțit. Trei decenii fără Oanță”. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană

HunedoaraMea.ro5 iunie 2024

„Trofeul Micului Cititor”, ediția 2024 (A)

HunedoaraMea.ro3 iunie 2024

Lansare de carte Isabela Maria Hașa. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană

HunedoaraMea.ro30 mai 2024

O jucărie pentru fiecare (A)

HunedoaraMea.ro28 mai 2024

„Trofeul Micului Cititor”, o nouă ediție. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană

HunedoaraMea.ro27 mai 2024

Perenitatea lui Avram Iancu (A)

HunedoaraMea.ro10 mai 2024

Opera Nights 2024, ediție aniversară. Programul festivalului

HunedoaraMea.ro2 mai 2024