COMUNITATE

Campanie de vaccinare anti-COVID-19 în Certeju de Sus, cu medici voluntari de la Spitalul Județean din Timișoara

Campanie de vaccinare anti-COVID-19 în Certeju de Sus, cu medici voluntari de la Spitalul Județean din Timișoara

Pentru a doua oară în județul Hunedoara, o echipă de voluntari formată din 16 studenți și medici de la Spitalul Județean Timișoara, coordonată de prof. dr. Dorel Săndesc, a început sâmbătă dimineață vaccinarea împotriva COVID-19 a locuitorilor comunei Certeju de Sus.

La inițiativa prefectului județului Hunedoara, Călin Petru Marian, și a profesorului Dorel Săndesc, cu sprijinul cadrelor medicale voluntare din Timișoara și al Școlii Sanitare Postliceale ”Carol Davila”, vaccinarea persoanelor din această zonă a putut fi organizată cu ajutorul administrației locale, a DSP, ISU și Serviciului de Telecomunicații Speciale – Hunedoara, care a asigurat dotarea I.T. și conectarea centrului de vaccinare la sistemul național.

S-au înscris pentru a fi vaccinate aproape 200 persoane cu vârsta peste 65 de ani, cu afecțiuni cronice, imobilizate sau nedeplasabile, aflate la domiciliu împreună cu membrii de familie care locuiesc în aceeași gospodărie.

Locuitorii comunei au spus că i-a ajutat foarte mult faptul că s-au vaccinat fără a fi nevoie să se deplaseze în centrele deschise în orașe.

Prof. dr. Dorel Săndesc, vicepreședinte al Societății Române de A.T.I, prorector al Facultății de Medicină din Timișoara, originar din comuna hunedoreană Orăștioara de Sus, a declarat că, pentru el și colegii săi, fiecare vaccin administrat împotriva COVID-19 înseamnă apropierea cu pași repezi de sfârșitul pandemiei.

Prefectul județului, Călin Petru Marian, consideră că dorința de a se vaccina a locuitorilor, atât din zonele rurale cât și din cele urbane, ne dă speranța că în câteva luni vom putea reveni la o viață normală, dar trebuie să fie respectate în continuare normele de protecție sanitară.

Vaccinarea persoanelor din zonele rurale ale județului Hunedoara va continua și în următoarele săptămâni.

În perioada 20 – 21 februarie anul acesta, echipa de voluntari de la Spitalul Județean din Timișoara coordonată de prof. dr. Dorel Săndesc, a desfășurat o acțiune de vaccinare anti-COVID-19 în comuna Orăștioara de Sus. Au fost vaccinate 180 persoane cu vârsta peste 65 de ani, cu afecțiuni cronice, imobilizate sau nedeplasabile, aflate la domiciliu împreună cu membrii de familie care locuiesc în aceeași gospodărie.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 + 11 =

Mai mult in COMUNITATE

Prima zi de rapel la centrul de vaccinare drive-thru din Deva

HunedoaraMea.ro16 mai 2021

Vaccinare fără programare la Castelul Corvinilor. Peste 250 de persoane, imunizate împotriva COVID-19 în prima zi

HunedoaraMea.ro16 mai 2021

Piața volantă Produs de Cluj, în acest weekend, la Deva

HunedoaraMea.ro14 mai 2021

Biblioteca Județeană din Deva prezintă viața și opera lui Bartolomeu Valeriu Anania, la 100 de ani de la nașterea marelui scriitor şi teolog

HunedoaraMea.ro14 mai 2021

Maratonul vaccinării, la Petroșani

HunedoaraMea.ro13 mai 2021

FOTO / Echipa Liceului ”I. C. Brătianu” din Hațeg a câștigat finala mică a concursului ”Citești și câștigi”, organizat de Biblioteca Județeană din Deva

HunedoaraMea.ro13 mai 2021

Istoria și legendele Cetății Deva, reînviate de oștenii Gărzii

HunedoaraMea.ro12 mai 2021

ANUNȚ. Biblioteca Județeană din Deva organizează concurs de angajare

HunedoaraMea.ro11 mai 2021

Salon de caricatură, concurs de epigrame și recital umoristic cu Sorin Tănase, la Festivalul Național de Umor ,,Liviu Oros”

HunedoaraMea.ro11 mai 2021