COMUNITATE

Dacii, din nou la muzeul devean

Dacii, din nou la muzeul devean

Între ofertele de divertisment aflate pe piaţa deveană, expoziţiile muzeale nu au fost prea dese în ultimii ani. Iar între ele, cele dedicate dacilor au fost cu atât mai rare. Anul trecut am încercat să deschid o serie de astfel de evenimente, în încercarea de a descoperi publicului civilizaţia dacică, aşa cum apare în lumina descoperirilor arheologice. Împreună cu colegii, am gândit pe termen lung o suită de expoziţii, care să fie vernisate anual sub genericul: „Artă şi meşteşug în epoca Regatului Dac”. Am debutat prezentând vasele din ceramică – la prima vedere cele mai banale obiecte descoperite prin săpături, de către cercetători, dar şi întâmplător, de către cei mai mulţi dintre noi. Am încercat să prezint felul cum arătau recipientele, la ce erau folosite, cum erau folosite, iar mai apoi, cum erau ele confecţionate. Am încercat să scot la iveală povestea fascinantă care se ascunde în spatele acestor … cioburi de oale vechi. A început la Deva şi mai apoi la Brad, publicul a putut să viziteze expoziţia până la sfârşitul anului 2011. Am reuşit să edităm şi un catalog, în paginile căruia demersul nostru va dăinui în continuare.

Dacă încercarea noastră a reuşit sau nu, dumneavoastră, publicul, sunteţi în măsură să vă pronunţaţi.

Anul acesta continuăm seria începută sub acelaşi generic generos: „Artă şi meşteşug în epoca Regatului Dac”. De data aceasta am ales să prezentăm unele dintre cele mai rare obiecte descoperite în aşezările şi cetăţile dacilor: obiectele realizate din oase şi coarne de animale. Pe cât de rare, pe atât de fascinante, micile produse ale artizanilor daci ne introduc într-o lume nebănuită. Vom încerca să pătrundem în spatele obiectului, ilustrând fauna domestică şi sălbatică, vom puncta mici detalii privind modul în care erau procurate materiile prime şi, bineînţeles, felul în care erau confecţionate. Vom prezenta piese originale şi replici realizate ştiinţific, în încercarea de a reconstitui tehnica şi arta meşterilor daci.

În ce măsură am reuşit? Dumneavoastră vă veţi pronunţa.

View Comments (1)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × 5 =

COMUNITATE

Mai mult in COMUNITATE

Cei mai buni dintre cei buni în competiție (A)

HunedoaraMea.ro10 iunie 2021

Concert vocal-simfonic al Filarmonicii din Sibiu, la Deva

HunedoaraMea.ro8 iunie 2021

Noaptea Muzeelor, organizată și la Muzeul Mineritului din Petroșani

HunedoaraMea.ro8 iunie 2021

Spectacol de excepție susținut de elevii Liceului de Arte “Sigismund Toduță”

HunedoaraMea.ro8 iunie 2021

Restricții de circulație la Deva, pentru un concurs de Ziua Mondială a Bicicletei

HunedoaraMea.ro4 iunie 2021

Unde se pot vaccina anti-COVID copiii peste 12 ani din municipiul Hunedoara

HunedoaraMea.ro2 iunie 2021

O jucărie pentru fiecare (A)

HunedoaraMea.ro31 mai 2021

„Trofeul Micului Cititor” revine… (A)

HunedoaraMea.ro30 mai 2021

Ștrandul „Corvina” din Hunedoara se deschide în 1 iunie

HunedoaraMea.ro25 mai 2021