
Devenii au contribuit și în acest an cu donații la acțiunea de 1 Martie a voluntarilor Subfilialei de Cruce Roşie Deva. În urma campaniei s-au strâns peste 6400 de lei, bani care vor fi folosiți în activități ale organizației în folosul comunității locale.
Voluntari și prieteni ai Crucii Roșii au confecționat și recondiționat mărțișoare pentru care devenii au plătit cât au crezut de cuviință, sub formă de donație. Echipele Crucii Roșii au avut trei standuri cu mărțișoare – în faţa Spitalului Municipal, în Piaţa Victoriei și în incinta Complexului Aqualand Deva.
Acțiunea s-a încheiat în seara zilei de 1 martie cu un concert caritabil susţinut de trupa folk-rock „Pragu’ de Sus”, la „Old House” Deva.
În urma campaniei „Un mărţişor pentru deveni!”, Crucea Roșie Deva a strâns peste 6400 lei, bani care vor fi folosiți pentru a susţine proiectele sociale ale organizației, desfășurarea concursului „Sanitarii Pricepuţi” şi dezvoltarea unei reţele de voluntari ai Crucii Roşii.
Campania s-a desfăşurat în colaborare cu Clubul Leo Sarmizegetusa al Colegiului Naţional „Decebal” şi cu Colegiul Pedagogic „Regina Maria”. S-au mai alăturat acțiunii Şcoala Primară Mărtineşti, Grădiniţa P.N. Orăştie, Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” și Liceul Teoretic „Teglas Gabor”.
Facebook
YouTube
RSS