Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva organizează în zilele de 5 și 6 noiembrie, în Sala Mare, cea de-a 39-a ediție a Festivalului Concurs Național de Muzică Pop „Stelele Cetății”.
Concursul se adresează tinerilor interpreți, cu vârsta cuprinsă între 14 și 23 de ani și își propune descoperirea unor talente interpretative reale, dar și promovarea creației muzicale a compozitorilor români.
În etapa de preselecție a concursului s-au înscris 35 de concurenți din 15 județe și municipiul București, din care 15 au fost selectați pentru etapa finală, care se desfășoară sâmbătă, 5 noiembrie 2022, de la ora 17:00.
Tinerii soliști beneficiază de acompaniamentul live al uneia dintre cele mai bune formații din România, cu instrumentiști profesioniști, talentați și experimentați, dirijată de compozitorul și pianistul Viorel Gavrilă.
În cadrul evenimentului va concerta Robert Iosifescu, câștigătorul trofeului „Stelele Cetății 2021”, iar în cadrul Galei Laureaților va avea loc un recital extraordinar susținut de invitatul special, Edward Sanda.
Festivalul-concurs va fi prezentat de Dragoș Pascuta.
Intrarea la eveniment se face pe bază de invitație. Invitațiile pot fi ridicate de la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, după următorul program: luni și vineri între orele 11:00 și 14:00 iar miercuri între orele 14:00 și 17:00.
Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0354.408.907.
(Sursa foto: Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva / Facebook)
Facebook
YouTube
RSS