COMUNITATE

Filiala nr. 1 a Bibliotecii Județene în straie noi (A)

Filiala nr. 1 a Bibliotecii Județene în straie noi (A)

În ziua de 12 februarie 2024 Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, în prezența administratorului public al Consiliului Județean Hunedoara, Costel Avram și a unor utilizatori, a trăit un eveniment cu totul special, care i-a bucurat pe toți cei care își desfășoară activitatea în această instituție, i-a bucurat pe toți cei care recurg la serviciile bibliotecii, respectiv ale Filialei nr. 1.

Cu sprijinul generos al Consiliului Județean Hunedoara, al președintelui Laurențiu Nistor și al administratorului public Costel Avram, care ne-a alocat fondurile, Filiala nr. 1 a bibliotecii județene, cu o înfățișare modernă, elegantă, așa cum se cuvine să arate o bibliotecă a secolului XXI, și-a redeschis porțile, ocazie cu care le mulțumim pentru întregul sprijin pe care îl acordă bibliotecii, pentru deschiderea permanentă manifestată față de proiectele culturale, față de activitățile și realizările instituției noastre.

Toți cei prezenți au avut bucuria și plăcuta surpriză să constate că noua înfățișare a filialei este cu adevărat primitoare, cu toate facilitățile necesare pentru crearea unei atmosfere de liniște și concentrare în universul cărților.

Lucrările care s-au executat sunt de o calitate deosebită, lucru remarcat și de oaspeții noștri, care au fost plăcut impresionați de modul în care s-a reușit „îmbrăcarea” acestei filiale în straie noi, moderne și elegante.

În sediul reabilitat, totul a fost schimbat: de la gresie și faianță la tavanul fals, de la instalațiile electrice la cele sanitare, de la rampa de la intrarea în filială și pavajul scărilor exterioare la rafturile de la accesul liber și mobilierul de la Biblionet. Totul este nou și primitor, totul îi îmbie pe iubitorii de lectură, de carte, să treacă cu plăcere pragul acestei filiale ce pare că a renăscut. Spațiul reabilitat găzduiește aproape 29.000 de volume din toate domeniile, calculatoare, accesibile utilizatorilor pe care îi așteptăm cu mare drag în noua ambianță de la sediul Filialei nr. 1 a bibliotecii județene.

Momentul inaugurării, dincolo de caracterul festiv, așa cum este firesc, a fost unul emoționant, plin de bucuria datoriei împlinite, o datorie pe care Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva o are față de toți utilizatorii, față de toți prietenii ei.

Managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva,

Ioan Sebastian Bara

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 + thirteen =

Mai mult in COMUNITATE

Deva celebrează Ziua Națională a României cu un spectacol folcloric de excepție

HunedoaraMea.ro22 noiembrie 2024

Mister, magie și suspans în curtea Bibliotecii Județene (A)

HunedoaraMea.ro31 octombrie 2024

Dumitru Hurubă, cărturar și om de spirit (A)

HunedoaraMea.ro25 octombrie 2024

Stelele Cetății strălucesc din nou la Deva

HunedoaraMea.ro24 octombrie 2024

Petrecere de Halloween la Biblioteca Județeană din Deva

HunedoaraMea.ro24 octombrie 2024

“Cum respiră pământul”. Expoziție de artă fotografică a regizorului Dan Mihalcea, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane

HunedoaraMea.ro22 octombrie 2024

McDonald’s în municipiul Hunedoara. Au început lucrările. Când se va deschide

HunedoaraMea.ro21 octombrie 2024

Turneul Naţional „Zâmbetul Muzicii” ajunge la Deva. Programul evenimentului

HunedoaraMea.ro21 octombrie 2024

Scriitorul Dumitru Hurubă, aniversat de Biblioteca Județeană din Deva

HunedoaraMea.ro20 octombrie 2024