
Doi bărbați și-au pierdut viața într-un accident rutier care a avut loc joi seara, în localitatea Mintia.
Accidentul a fost provocat de un șofer de 53 de ani, din județul Alba, care conducea din direcția Deva – Arad. Acesta nu a păstrat o distanță suficientă față de camionul care se afla în fața sa, iar în momentul în care șoferul camionului a a oprit pentru a face un viraj spre stânga, în zona Termocentralei Mintia, bărbatul din Alba a intrat cu mașina în spatele acestuia.
În urma impactului, șoferul care a provocat accidentul și un pasager de 60 de ani din mașina sa, tot din județul Alba, și-au pierdut viața. Traficul a fost restricționat și dirijat pe rute ocolitoare până la ora 20.15.
„Pompierii au găsit la locul impactului două victime încarcerate, aflate în autoturismul care a lovit partea din spate a camionului. Pompierii salvatori şi echipajul cu medic al Serviciului de Ambulanță au făcut eforturi pentru salvarea celor doi, însă rănile lor au fost prea grave, fiind declarați decedaţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.
Facebook
YouTube
RSS