Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva organizează în ziua de 29 iunie 2023, la ora 17.00, la Sala de Lectură a bibliotecii județene, o întâlnire cu scriitoarea Camelia Ardelean care, cu această ocazie, își va lansa mai multe titluri apărute între anii 2018 și 2023.
“Camelia Ardelean este un nume binecunoscut în mediul literar hunedorean. Poetă de mare sensibilitate, a semnat până acum zece volume de poezie a căror notă dominantă este dată de profunzimea și sinceritatea trăirilor transpuse în limbaj liric”, spune managerul Bibliotecii Județene, Ioan Sebastian Bara.
La această lansare, autoarea se va prezenta cu volumele: Inimi de porțelan, Baghete de sticlă (în colaborare cu Miron Țic), Flacăra cuvintelor (în colaborare cu scriitorul albanez Baki Ymeri), Anotimpurile cuvântului, La margine de curcubeu și Ecouri din tenebre.
Alte trei volume, intitulate Urme de condei, pun în lumină calitățile de cronicar literar ale Cameliei Ardelean, care strânge între paginile acestora cronici literare, eseuri, editoriale, interviuri și reportaje apărute în numeroasele reviste literare din județ și din țară.
O mențiune aparte merită volumul de dialoguri pe care Camelia Ardelean le-a purtat cu scriitorul, filosoful și publicistul Ionel Necula, un intelectual profund care își dezvăluie personalitatea grație întrebărilor incitante și pertinente pe care i le adresează interlocutoarea, astfel încât eruditul om de cultură își pune „sufletul în palma cititorului”.
“Toate aceste volume semnate Camelia Ardelean definesc profilul unei scriitoare cu multiple valențe, cu talent incontestabil atât ca poetă, cât și ca autoare a unor texte în proză de mare valoare, scrise cu nerv și cu o sinceritate debordantă. Publicul prezent la lansare va descoperi în persoana Cameliei Ardelean o personalitate valoroasă a culturii hunedorene”, afirmă Ioan Sebastian Bara.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara.
Facebook
YouTube
RSS