COMUNITATE

Peste 90 de edituri la Salonul Hunedorean al Cărții. Programul evenimentului

Peste 90 de edituri la Salonul Hunedorean al Cărții. Programul evenimentului

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, și în parteneriat cu Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Hunedoara, organizează, în perioada 15 – 18 octombrie 2024, în incinta Deva Mall, etajul trei, Salle d’Or, cea de-a 23-a ediție a Salonului Hunedorean al Cărții, eveniment cultural devenit tradițional, foarte apreciat de iubitorii de carte din Deva și din județul Hunedoara. 

Salonul va fi accesibil publicului zilnic între orele 10.00 și 20.00, intrarea fiind gratuită.

“Salonul Hunedorean al Cărții este evenimentul cultural pe care biblioteca județeană îl pregătește din timp, cu mult profesionalism, cu drag și respect față de cititorii fideli, față de toți prietenii cărții, față de oaspeții noștri: scriitori, edituri, librari”, a declarat managerul Bibliotecii Județene, Ioan Sebastian Bara.

Ca și în anii precedenți, și la această ediție va fi o participare numeroasă, concretizată în cele peste 90 de edituri.

Din țară și din străinătate vor fi prezente următoarele edituri:

– din Alba Iulia: Editura Aeternitas a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia;

– din Anglia: Macmillan Educational, Usborne;

– din Baia Mare: Proema;

– din Brașov: Adevăr Divin;

– din Brăila: Torent Press;

– din București: Agora, Alcor Edimpex S.R.L., Alias Publishing, Amurg Sentimental, Art, Ascendent, Asociația Macedonenilor din România, Astro Impex, Atma Mundi, Bookstory, Bookzone, Cartea Copiilor, Cartex, Compania Dan Puric, Corint, Corint Junior, Crime Scene Press, Cuantic, Curtea Veche Publishing, Daksha, Deceneu, Diana Press, Editura Academiei Române, Editura Cartea Medicală, Editura Militară, Eikon, Flamingo, Humanitas, Leda, Librex, Litera, MAST, Meteor Press, Nemira, Niculescu, Noi Media Print, Paideia, Paul Editions, Philobia, Portocala Albastră, Prestige, RAO, Romhelion, Storia Books, Trei, Tritonic, Univers Enciclopedic Books, Vellant, Vremea, Zorio.

– din Chișinău: Cartier, Dorința;

– din Clopotiva (județul Hunedoara): Clopos Saga;

– din Cluj-Napoca: Argonaut, Ari, Casa Cărții de Știință, Librăria Online Piața de Carte, Mega, Povestela Ofir, Risoprint, Societatea Culturală Myrobiblion, Școala Ardeleană;

– din Costești (județul Argeș): Ars Libri;

– din Craiova: Asociația Liga Albanezilor din România;

– din Deva: Accent Media, Cetate, Crișan, Editura Episcopiei Devei și Hunedoarei, Emia, Paula, SETRAS, Vultur ZM;

– din Grecia: MM Publications;

– din Iași: Doxologia, Gama;

– din Oradea: Ratio et Revelatio;

– din Petroșani: Tehno-Art, Universitas;

– din Pitești: Carminis, Diana, Elicart, Nomina;

– din Ploiești: Tempus;

– din Sibiu: Agnos, Conexiuni;

– din Simeria: Traian Dorz;

– din Slatina: Hoffman;

– din Târgoviște: Cetatea de Scaun;

– din Târgu Mureș: Vatra veche;

– din Timișoara: Kingdom Design;

– din Vulcan: Casa de Editură Exclusiv.

Așteptat cu nerăbdare de miile de iubitori de lectură care îi vor trece pragul, Salonul Hunedorean al Cărții va prilejui întâlnirea cu personalități de marcă ale culturii românești care își vor lansa cărțile la Deva.

De asemenea, editurile, distribuitorii de carte, librarii și bibliotecarii prezenți la Deva vor fi într-un permanent dialog cu un public avizat, care știe să aprecieze valoarea unei cărți.

“Este o bucurie pentru noi să constatăm că, deși ne aflăm în era internetului, lectura cărților în format tradițional, pe hârtie, nu și-a spus încă ultimul cuvânt și plăcerea cititului, a răsfoitului unei astfel de cărți nu va dispărea prea curând. Așteptăm, prin urmare, același public numeros, de toate vârstele și ocupațiile, iubitorii de carte și de lectură pentru care, an de an, Salonul Hunedorean al Cărții este o mare sărbătoare a spiritului”, a mai spus managerul Bibliotecii Județene.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 − 13 =

Mai mult in COMUNITATE

Lansare de carte Timotei Rusu – „Înspre țintă. 7 principii pentru o viață cu semnificație”. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană

HunedoaraMea.ro31 martie 2025

Elevii din geoparcurile României s-au întâlnit online cu cercetătorii într-o nouă serie a Școlii de Științe EduGeoparc

HunedoaraMea.ro28 martie 2025

Cu Nicolae Gavrea în Parisul olimpic (A)

HunedoaraMea.ro27 martie 2025

Rezidența artistică „The Big Green” aduce artiști în dialog cu solul și comunitatea din Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului

HunedoaraMea.ro26 martie 2025

Primăvara poeziei, poezia primăverii (A)

HunedoaraMea.ro21 martie 2025

„Don Quijote”, un spectacol de balet clasic pe scena Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva

HunedoaraMea.ro20 martie 2025

Regiunile Franței, invitație la călătorie (A)

HunedoaraMea.ro20 martie 2025

„Legenda continuă…”. Concert Compact la Deva

HunedoaraMea.ro19 martie 2025

Lansare de carte a jurnalistului sportiv Nicolae Gavrea: „Jurnal olimpic. Paris, 2024”. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană

HunedoaraMea.ro19 martie 2025