ACTUALITATE

PSD a câștigat în Valea Jiului și la Brad, dar a pierdut la Hunedoara și Orăștie. Vezi rezultatul alegerilor prezidențiale în toate municipiile și orașele din județ

PSD a câștigat în Valea Jiului și la Brad, dar a pierdut la Hunedoara și Orăștie. Vezi rezultatul alegerilor prezidențiale în toate municipiile și orașele din județ

Candidatul PNL la alegerile prezidențiale, Klaus Iohannis, a obținut cele mai multe voturi în jumătate dintre localitățile urbane din județ, excepție făcând municipiul Brad și Valea Jiului.

Potrivit rezultatelor centralizate de organizaţia judeţeană PNL Hunedoara, Iohannis a câștigat alegerile în șapte dintre municipiile și orașele din județ. Președintele în funcție a fost preferatul electoratului și în Hunedoara și Orăștie, localități conduse de primari PSD.

Municipiul reședință de județ a fost câștigat de Iohannis, care a fost votat de 36,15 la sută dintre deveni. Viorica Dăncilă a obținut 20,79 la sută, iar Dan Barna – 13,97% (cel mai bun scor al candidatului USR-PLUS în județ).

În Brad, municipiu cu primar PSD, Viorica Dăncilă s-a clasat pe primul loc, cu 34,03%, urmată de Klaus Iohannis – 30,9% și Dan Barna – 12,9%.

Iohannis a câștigat în schimb alegerile în alte două municipii cu primari PSD, Hunedoara, unde a obținut 34,27, în timp ce Dăncilă a avut 26,28%, și Orăștie, unde candidatul PNL a obținut cel mai bun procent la nivelul municipiilor din județ – 44,43%, în timp ce candidatul PSD a primit 22,8% dintre voturi. Dan Barna a fost votat de 12% dintre alegătorii din municipiul Hunedoara și de aproape 11% dintre cei din Orăștie.

Cel mai bun rezultat în mediul urban a fost obținut de Klaus Iohannis la Geoagiu, 46,35% dintre voturi fiind exprimate în favoarea actualului președinte. Viorica Dăncilă a primit 19,63% dintre voturi, iar Dan Barna – 7,40%. PNL a câștigat alegerile și în Simeria (Iohannis – 37,92%, Dăncilă – 21,57%, Barna – 12,75%), Hațeg (Iohannis – 35,20%, Dăncilă – 23,30%, Barna –12,63%) și Călan (Iohannis – 40,98%, Dăncilă – 21,50%, Barna – 11,64%).

Viorica Dăncilă, președinte în Valea Jiului

PSD și-a adjudecat și la aceste alegeri prima poziție în Valea Jiului. Viorica Dăncilă a obținut cel mai bun rezultat în toate cele șase municipii și orașe din sudul județului. În cel mai important oraș al Văii Jiului, Petroșani, condus de primar PNL, Iohannis a obținut doar 25,23%, în timp ce Dăncilă a fost votată de 33,9% dintre alegători. Dan Barna a primit 13,06% dintre voturi.

Cel mai bun rezultat obținut de PSD în mediul urban a fost în orașul Aninoasa, 48,27%, în timp de candidatul PNL a primit 24,36%, iar candidatul USR-PLUS – 6,79%.

Viorica Dăncilă a câștigat cele mai multe voturi și în restul orașelor din Valea Jiului: Lupeni (Dăncilă – 44,57%, Iohannis – 22,29%, Barna – 9,53%), Petrila (Dăncilă – 45,98%, Iohannis – 20,57%, Barna – 9,53%), Uricani (Dăncilă – 45,68%, Iohannis – 26,35%, Barna – 8,74%) și Vulcan (Dăncilă – 40,35%, Iohannis –23,18%, Barna – 10,80%).

Ovidiu PETROVAI

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 + nine =

Mai mult in ACTUALITATE

Ambasadorul Japoniei, în vizită la Primăria Deva

HunedoaraMea.ro20 ianuarie 2025

Schimbări în Consiliul Local al municipiului Deva

HunedoaraMea.ro13 ianuarie 2025

Colectare gratuită a brazilor de Crăciun în Deva

HunedoaraMea.ro10 ianuarie 2025

Telecabina care deservește Cetatea Deva rămâne oprită pentru lucrări tehnice

HunedoaraMea.ro9 ianuarie 2025

23 de microbuze electrice pentru elevii din 23 de comune din județ

HunedoaraMea.ro20 decembrie 2024

PressHub: Investițiile străine directe din turism majore nu depășesc milioane de euro

HunedoaraMea.ro22 noiembrie 2024

PressHub: Alegerile și democrația: de ce nu votează românii?

HunedoaraMea.ro22 noiembrie 2024

Campanie de curățenie și ecologizare a spațiilor publice din Deva. Participă ONG-uri, voluntari, firme și instituții publice

HunedoaraMea.ro22 noiembrie 2024

PressHub: Ce se întâmplă cu mamele minore aflate în grija statului

HunedoaraMea.ro22 noiembrie 2024