ACTUALITATE

Reabilitarea Incintei I a Cetății Deva, aproape de final

Reabilitarea Incintei I a Cetății Deva, aproape de final

Lucrările de reabilitare a zonei urbane Dealul Cetății Deva – Refuncționalizarea Incintei I sunt aproape de finalizare (în procent de 98%), iar recepția la terminarea lucrărilor va fi făcută în preajma sărbătorilor pascale, a anunțat joi Primăria Deva.

Potrivit municipalității, este un proiect avizat de Ministerul Culturii, iar principalele materiale folosite de constructor sunt lemnul și piatra.

Lucrările exterioare au vizat trei zone: curtea mare, curtea mică și zona de legătură dintre cele două curți (fostul corp de Est al garnizoanei). Curtea mare va fi dedicată evenimentelor culturale. Au fost amenajate și grupuri sanitare, cu facilități inclusiv pentru persoanele cu dizabilități.

În Incinta I vor fi expuse litografii de epocă și alte imagini istorice cu Cetatea Deva, piese de artilerie specifice epocii, arme specifice diferitelor epoci istorice prin care a trecut Cetatea.

Deasupra magaziei de arme, Platforma Belvedere Est, cel mai spectaculos loc din Incinta I, va găzdui evenimente cu specific istoric și va fi, în același timp, un pol de atracție major în circuitul de vizitare a Cetății, având în vedere că de aici poate fi admirat atât orașul, cât și toată Valea Mureșului.

În Pivnița Mare va fi creată o ”scenă din viața zilnică a garnizoanei”, cu manechine costumate specific și cu unelte istorice. Pivnița Mică se va transforma într-o încăpere memorială dedicată lui David Ferencz, fondatorul și primul episcop al Bisericii Unitariene, care a fost încarcerat și a murit în Cetatea Deva.

Pe Platforma Belvedere Sud, care oferă o panoramă spectaculoasă asupra orașului, vor fi amplasate dispozitive tip ”binoclu” și panouri informative despre evoluția istorică a orașului.

În locul fostei pivnițe de vinuri a garnizoanei Cetății, va fi amenajată Sala Multimedia, care va fi dotată cu monitoare, instalație audio performantă, panouri interactive ,,touchscreen’’ și dispozitive de proiecție pentru holograme (spațiul va putea fi folosit pentru simpozioane, conferințe, sală de curs pentru lecții deschise de istorie etc.).

În corpul de gardă și arest vor fi expuse elemente de piatră sculptată, descoperite în săpătura arheologică, iar fosta temniță va găzdui obiecte specifice acestei funcțiuni (masă de tortură, dispozitive de schingiuire specifice epocii, cătușe etc.).

Refuncționalizarea Incintei I și reintroducerea acesteia într-un circuit turistic coerent, alături de incintele II și III care sunt deja reabilitate, va determina funcționalitatea întregului monument istoric și implicit dezvoltarea turismului cultural-istoric, punerea în valoare a istoriei și tradițiilor zonei și implicit creșterea numărului de turiști. Este un proiect care pune în în valoare frumusețea Cetății noastre.”, a declarat primarul Devei, Florin Oancea.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one + 5 =

Mai mult in ACTUALITATE

PRESSHub: Un primar colaborator al Securității candidează pentru al optulea mandat

HunedoaraMea.ro17 aprilie 2024

Proiecte importante pentru municipiul Hunedoara au intrat în faza licitaţiilor publice

HunedoaraMea.ro16 aprilie 2024

Proiect propus de municipalitatea Devei. Reduceri la impozitul pe clădiri și terenuri pentru donatorii de sânge

HunedoaraMea.ro15 aprilie 2024

Finanţare de 20 de milioane de euro câştigată de Primăria Hunedoara pentru înfiinţarea unui consorţiu de învăţământ dual

HunedoaraMea.ro11 aprilie 2024

CJ Hunedoara vrea să modernizeze „Drumul Regelui” şi drumul spre cetatea dacică Sarmizegetusa Regia

HunedoaraMea.ro25 martie 2024

S-au depus ofertele pentru proiectarea şi execuţia noului stadion „Michael Klein” din Hunedoara

HunedoaraMea.ro5 martie 2024

CNAS lansează a doua ediție a „Ghidului asiguratului”

HunedoaraMea.ro4 martie 2024

6 ONG-uri își unesc forțele pentru a forma competențe de educație media digitală în rândul tinerilor din România

HunedoaraMea.ro15 februarie 2024

Servicii electronice extinse pentru deveni. Peste 40 de taxe pot fi plătite cu cardul

HunedoaraMea.ro18 ianuarie 2024