COMUNITATE

Salonul Hunedorean al Cărții. Adrian Năstase, prezent din nou la Deva cu o dublă lansare de carte

Salonul Hunedorean al Cărții. Adrian Năstase, prezent din nou la Deva cu o dublă lansare de carte

Ediția din acest an a Salonului Hunedorean al Cărții îl va avea ca oaspete pe fostul premier Adrian Năstase, prezent din nou la Deva cu o dublă lansare de carte, eveniment ce va avea loc în ziua de 11 octombrie, ora 18.00, în incinta Deva Mall, etajul trei, Salle d’Or.

Din seria Documenta universales II, va fi prezentat volumul intitulat „Drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale. Reglementări în dreptul românesc (1918 – 1947)”.

Lucrarea „reunește o mare parte a textelor reglementărilor din dreptul intern, începând cu anul 1918 și până în 1947, a căror evoluție istorică a fost în sensul promovării și protejării drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale din România”.

“Volumul, îngrijit de Roxana Frailich și Florian Banu, este deschis de o amplă prefață semnată Adrian Năstase. Reputat jurist specializat în drept internațional, în problematica drepturilor omului, cu o activitate diplomatică prodigioasă și cu un bogat palmares de cărți, studii, comunicări și articole de specialitate în țară și străinătate, Adrian Năstase face din această prefață un veritabil studiu bine documentat și solid argumentat pe tema drepturilor minorităților naționale din România de-a lungul timpului. Ideea conducătoare a studiului este concentrată în afirmația potrivit căreia în materia drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale „noi respectăm tot ceea ce este bun pentru Europa și aceasta pentru că standardele noastre sunt mai ridicate decât cele europene”.  Este o concluzie care greu poate fi contrazisă, argumentele care o susțin fiind foarte solide”, a declarat Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene “Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, instituția care organizează Salonul Hunedorean al Cărții.

A doua carte, apărută sub egida Fundației Europene Titulescu, se intitulează  „Nicolae Titulescu. Un mare Român, un mare European, un mare Contemporan”, și este deja la a doua ediție, fiind reeditată cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la nașterea marelui jurist și diplomat român. Reprezintă o restituire foto-documentară alcătuită de George Potra, Cristina Păiușan și Dumitru Preda și prefațată de profesorul Adrian Năstase. Rod al unei minuțioase și competente documentări, cartea este o veritabilă „poveste în imagini” a vieții și activității lui Nicolae Titulescu: copilăria, anii studenției, activitatea didactică, științifică, politică și diplomatică, anii petrecuți la Societatea Națiunilor, ultimii ani ai vieții, toate reflectate de fotografii, acte oficiale, scrisori, extrase din presa vremii etc. Un important material iconografic este dedicat momentelor, acțiunilor care, începând din anul 1963, au readus în atenție personalitatea copleșitoare a lui Nicolae Titulescu, culminând cu înființarea Fundației Europene Titulescu. Referindu-se la această fundație, creată la inițiativa sa, Adrian Năstase afirmă că ea va coopera „cu Academia Română, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Culturii, cu instituțiile din țară care păstrează memoria Omului care a dat substanță și strălucire numelui de Român și de România”.

“Aceste două importante cărți vor constitui obiectul unei interesante alocuțiuni rostite de prof. univ. dr. Adrian Năstase, alocuțiune care va aduce multe informații celor interesați atât de drepturile minorităților, cât și de personalitatea copleșitoare a lui Nicolae Titulescu”, a mai spus managerul Bibliotecii Județene.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nine + fourteen =

Mai mult in COMUNITATE

Perenitatea lui Avram Iancu (A)

HunedoaraMea.ro10 mai 2024

Opera Nights 2024, ediție aniversară. Programul festivalului

HunedoaraMea.ro2 mai 2024

Program de vară la Sarmizegetusa Regia

HunedoaraMea.ro1 mai 2024

La aniversarea unui prieten (A)

HunedoaraMea.ro29 aprilie 2024

Conferință internațională „Avram Iancu – 200 de ani de la naștere. Omul, contemporanii, epoca”. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană din Deva

HunedoaraMea.ro26 aprilie 2024

Serbările Cetății 2024. Artiștii și trupele care vor cânta la Deva

HunedoaraMea.ro25 aprilie 2024

Scriitorul Dumitru Tâlvescu, aniversat de Biblioteca Județeană din Deva

HunedoaraMea.ro24 aprilie 2024

Vladimir Nabokov, o personalitate fascinantă (A)

HunedoaraMea.ro22 aprilie 2024

Elevi și profesori din patru țări pun în valoare „Memoria Pământului”

HunedoaraMea.ro19 aprilie 2024