COMUNITATE

Salonul Hunedorean al Cărții. Lansare de carte părintele Constantin Necula

Salonul Hunedorean al Cărții. Lansare de carte părintele Constantin Necula

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura Agnos din Sibiu, organizează, în cadrul celei de-a XXI-a ediții a Salonului Hunedorean al Cărții, o întâlnire cu binecunoscutul preot și profesor dr. Constantin Necula, care va lansa la Deva cartea Printre cuvinte, între prieteni, apărută recent la Editura Agnos din Sibiu. Este o carte care cuprinde dialoguri dintre părintele Necula și realizatorul de televiziune Dan Negru.

Acest eveniment cu o puternică încărcătură spirituală va avea loc în ziua de 14 octombrie, la ora 18.00, în incinta Deva Mall, etajul trei, Salle d’Or.

Așa cum aflăm din prefața semnată de Romeo Petrașciuc, această carte a fost scrisă „(…) în prelungirea unei conferinţe pe care părintele Constantin Necula şi Dan Negru au susţinut-o la Bacău, în 7 mai 2022, la invitaţia Fundaţiei şi Farmaciilor Sf. Spiridon”.

Între părintele Constantin Necula și celebrul om de televiziune Dan Negru există o foarte frumoasă prietenie, iar dialogurile din carte sunt clădite pe sinceritate, deschidere, dorința de a merge direct la inima cititorilor, de a-i bucura și a le oferi răspunsuri la numeroasele întrebări care îi frământă.       

Autorii, aflăm tot din prefață, „deţin acel potenţial mobilizator care reclamă interogaţia ofensivă, asumată. Fiecare pretext de discuţie, între cei doi şi între ei şi auditoriu, e unul care ne ajută să destructurăm încă un temei de gând, să dezamorsăm încă un loc comun al derizoriului şi, de ce nu, să ne neliniştim fertil în rătăcirile noastre întru aşezare.”

„Părintele Constantin Necula este absolvent al Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu și este doctor în teologie, specializarea catehetică-omiletică și pedagogie creștină. Este o personalitate foarte cunoscută, de la enoriașii care îi ascultă predicile, la cei care îi citesc cărțile, îi urmăresc aparițiile în mass-media și, în general, în spațiul public, este un slujitor al bisericii foarte îndrăgit și cu o putere de atracție deosebită la publicul de toate vârstele. Acest eveniment editorial organizat la Deva își propune să adune laolaltă oameni dornici să învețe, să înțeleagă ce înseamnă a trăi în spirit creștin, cu iubire și smerenie, cu dăruire și grijă față de cel de lângă noi. Așa cum se știe, părintele Necula este un duhovnic, un intelectual care crede cu tărie că Dumnezeu este mereu cu noi și, indiferent de încercările la care ne supune viața, credința puternică în Dumnezeu Tatăl și în Iisus Hristos este cea care ne arată calea și ne dă speranțe atunci când credem că totul e pierdut. Autorii cărții „ţin să ne arate că succesul, notorietatea, atunci când sunt de partea lui Hristos, nu generează dependențe, cât un efort continuu de a te împlini în ceilalţi, de a dobândi acea autenticitate cât se poate de reală în raport cu Dumnezeu şi cu cei pe care El ţi-i aduce înainte.” Atât părintele Constantin Necula, cât și Dan Negru, prin dialogul lor viu, sincer consemnat în carte, caută calea direct spre sufletele oamenilor, se apropie cu aceeași dragoste frățească de oameni din cele mai variate straturi sociale și de toate vârstele, știu să tălmăcească slovele sfinte mai ales pentru cei care poate își spun atât de dramatic „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!””, spune managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu”, Ioan Sebastian Bara.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 5 =

Mai mult in COMUNITATE

„Citești și câștigi!” la a X-a ediție (A)

HunedoaraMea.ro18 aprilie 2024

Echipa Colegiului Naţional „Iancu de Hunedoara” a câștigat finala concursului „Citeşti şi câştigi!” (FOTO/VIDEO)

HunedoaraMea.ro18 aprilie 2024

Concursul „Citeşti şi câştigi!” 2024. Finala mică (FOTO / VIDEO)

HunedoaraMea.ro17 aprilie 2024

„Vladimir Nabokov – Omul la răscrucea istoriei”. Eveniment dedicat scriitorului organizat de Biblioteca Județeană

HunedoaraMea.ro16 aprilie 2024

Încep înscrierile la concursul național „Deva Music Star”!

HunedoaraMea.ro15 aprilie 2024

O nouă ediție a Festivalului Național de Umor „Liviu Oros”, la Deva

HunedoaraMea.ro2 aprilie 2024

Telecabina spre Cetatea Devei a fost pusă în funcțiune

HunedoaraMea.ro29 martie 2024

FOTO Concursul „Citeşti şi câştigi!” 2024. Semifinalele competiției. Cine sunt echipele care se vor confrunta în marea finală

HunedoaraMea.ro29 martie 2024

A fost inaugurat noul loc de joacă din Parcul ,,Cetate” Deva

HunedoaraMea.ro22 martie 2024