REPORTAJ

Sărbătoarea vărsatului

Sărbătoarea vărsatului

La început de iarnă, începe ciclul unor sărbători străvechi, timp de 3 zile (4 – 6 decembrie), consacrate vărsatului, o boală deosebit de primejdioasă, mai ales în mediul sătesc.

În arealul etnofolcloric românesc, sărbătoarea are o mulţime de denumiri, cele mai multe pierdute astăzi: Bubatul, Zilele Bubatului, Sărbătoarea Bubelor, Borboasele, Vărsata, Varvara, Barbura, Savele.

În satele noastre se întâlneşte doar în unele localităţi mai izolate în rândul persoanelor bătrâne, cu denumirea Sfânta Mare Muceniţa Varvara, multiplă protectoare a copiilor, mamelor, tinerelor fete şi în special a muierilor, apărătoarea tuturor bolilor vărsatului.

Protectoarea minerilor

Pe meleagurile hunedorene, cu populaţie ce se ocupă, din vechime, în minerit, cultul Sfintei Varvara, ca protectoare a minerilor are o largă răspândire în sate, existând numeroase credinţe şi obiceiuri legate de cinstirea sărbătorii. Sfânta Varvara este o „sărbătoare mică” în calendarul popular, dar respectată de fiecare locuitor al satelor noastre, alături de credinţele vâlvelor, zeiţe telurice, prototipuri ale Zeiţei Mamă.

Celebrată la dată fixă, pe 4 decembrie, Sfânta Varvara devine patroana minerilor, ca duh al Pământului – în primă ipostază. În cea de-a doua, de reprezentare mitică, este înţeleasă ca fiind apărătoarea vărsatului, a bubelor şi altor boli molipsitoare ale copilăriei. Ambele paliere ale sărbătorii se interferează în ciclul triadei vărsatului formând cadrul unor interdicţii şi ofrande utilizate obligatoriu pentru combaterea spiritelor rele, în special a acelora care aduceau bolile.

În sărbătoarea minerilor, Sfânta Varvara este personajul central în jurul căreia se învârte întreaga activitate minerească. Când moare un miner, lasă cu „limbă de moarte”  urmaşilor să cinstească sărbătoarea. În trecut, de ziua Sfintei Varvara, minerii din Ţara Zarandului, din minele de la Crişcior, nu intrau în galerii şi sărbătoreau ziua prin „mesele ortacilor” cu mâncare şi băutură, iar dimineaţa mergeau la biserică pentru slujba sărbătorii. Minerii din Valea Jiului, majoritatea din satele momârlăneşti aveau credinţa că Sfânta Varvara, care stătea închisă în filonul de cărbune, în această zi ieşea la suprafaţă să răsufle şi se bucura de petrecere împreună cu minerii, ziua fiind de fapt 4 decembrie (după Ion Ghinoiu).

În satele din zona minerească a Certejului se credea că Sfânta Varvara fereşte oamenii de trăsnete, grindină şi vânturi puternice. Moşul Adam din Măgura Certejului ne spunea că de ziua sfintei „cine ştie oarece semne, poate găsi aur în mină, după cum bate cu ciocanul în piatră”. Toate acestea au condus în timpuri moderne ca ziua de 4 decembrie să fie declarată „zi a minerului” şi serbată peste tot în localităţile minere.

„Sfânta-i o stea de lângă lună”

Al doilea palier al Sfintei Varvara este acel al magiei terapeutice, al ritualurilor specifice „de boală a vărsatului” în combaterea acestei temute boli din mediul ţărănesc. În Ţinutul Orăştiei, la Sereca, Cucuiş şi Măgureni, sate ale comunei Beriu, am întâlnit o interesantă credinţă legată de Sfânta Varvara: „Sfânta-i o stea de lângă lună şi luminează luna ca să vadă pe unde merge pe cer, că are putere de la Dumnezău”, îmi spunea baba Mărie din Sereca.

Sărbătoarea Vărsatului e ţinută numai de femei după spusele lui D. Vasile din satul Dobreşti, din Ţinutul Momârlanilor: „cât am fost mic, Sfânta Varvara, a'de vărsat, o ţinea doară muierile şi fetele tânăre să ferească pruncii de boli de molipsit”. O cercetătoare a folclorului local din satul Ribiţa, profesorul Monica Duşan, semnalează o serie de credinţe deosebite din Ţara Zarandului chiar în satele comunei Ribiţa, în Sărbătoarea Vărsatului când, în aceste trei zile, babele, descântau pentru „bolnavii de bube”, folosind un ritual ezoteric, ştiut numai de descântătoare: „bolnavul trebuie să stea în pat „într-o rână”, în mână cu o furculiţă , cu un fir de sorg dintr-o mătură, cu câteva fire de păr dintr-o perie, cu un fus şi cu o rămurică de cimbru căruia descântătoarea îi spunea: Întoarce-te bubă, / Întoarce-te orbalţ (inflamare de piele – n.n.) / Cu mătura te-oi mătura, / Cu fusu’ te-oi împunge, / Cu peria te-oi peria, / Cu cimbru’ te-oi afuma / . După terminarea descântecului se luau firele de cimbru, firele de mătură şi cele din perie, care au fost ţinute de bolnav, li se dădea foc şi se afuma bubele bolnavului”.

Zi bună de măritiș

În această „triadă a bubei” (4 – 6 decembrie) se făceau ofrande Sfintei Varvara ca pomeni date oamenilor săraci, după cum îşi aminteşte baba Dorica Burs din Mărtineşti: „dădeam fasole frecată cu oloi de curcubătă (dovleac – n.n.), nuci şi mere mai cu samă la ăi săraci, copii şi uameni mai mari … mamele luau miere de stup şi ungeau faţa şi fruntea copiilor unde vedeau bube”. În timpurile trecute, în satele hunedorene, tinerele fete ţineau ziua ca să se poată mărita. Anişca Catrina din Ruda – Ghelari povestea că în vechime „nu exista fată la pădureni să nu ţină tăte zâlele bune pătru măritat, printre care şi Sfânta Varvara”.

Alte practici apărătoare de rele şi durere le-am întâlnit difuze, ca segmente magice şi oraculare, în satul Grid, de lângă Călan de la Şerbescu Elena, o bună cunoscătoare a vechilor credinţe magico-religioase: „Când iera de „vărsat de bube” (Sf. Varvara) nu se ţesea, nici coase, cu toate că era voie de şezătoare, păntru ca boala să făcea deasă şî ţepoasă ca iţele la război, iară la prunci  să dădeau ceai de tei să n-aibă gâlci”.

Un obicei, oracular, la început de decembrie, păstrat până astăzi în multe sate hunedorene era acela al previziunii vremii în anul viitor. Astfel se puneau în apă crengi de măr, păr şi vişin şi se lăsau până  la Babe (martie); dacă ramurile înfloreau era semn că vremea în anul ce vine va fi frumoasă şi recoltele bune, iar de nu înfloreau anul va fi secetos şi rău.

Deşi Sărbătoarea Vărsatului şi-a pierdut mult din încărcătura magico-religioasă rămânând în satele noastre doar cu vagi reprezentări, ziua Sfintei Varvara este acum, în societatea modernă, reînnăscută ca patroană a minerilor prezentată larg în mass-media mai mult ca o zi de divertisment, dovedindu-ne, a câta oară?, subtilele mecanisme ale trecerii de la tradiţie la modernitate, de la identitatea spiritualităţii folclorice la globalizarea prezentă.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eleven − 9 =

REPORTAJ

Mai mult in REPORTAJ

FOTO Echipa Hunedoarei a obținut Locul I la cel mai mare concurs de preparat porcul din Ungaria. A învins 32 de echipe din opt țări

HunedoaraMea.ro17 februarie 2022

Sânzienele păzesc Soarele să nu fie mâncat de vârcolaci. 24 iunie, Ziua de Sânziene, ziua când Soarele merge cu sărituri și nu-și urmează drumul drept. Jocul ritualic când se aruncă coronițe pe casă pentru viață și moarte

HunedoaraMea.ro22 iunie 2018

Drumeție în Cheile Glodului. GALERIE FOTO

HunedoaraMea.ro24 mai 2013

Tradiţii mitico-religioase în Ajunul Crăciunului, în judeţul Hunedoara

HunedoaraMea.ro23 decembrie 2012

Ignatul

HunedoaraMea.ro17 decembrie 2012

Noaptea strigoilor

HunedoaraMea.ro29 noiembrie 2012

Postul Crăciunului şi Ovidenia

HunedoaraMea.ro16 noiembrie 2012

Regele Mihai I a poposit la Orăştie în anul 1940

HunedoaraMea.ro15 noiembrie 2012

Sărbătoarea lui Sâmedru

HunedoaraMea.ro1 noiembrie 2012