ACTUALITATE

Șefa UPU Deva, schimbată din funcție după vizita la Urgență a președintelui CJ Hunedoara

Șefa UPU Deva, schimbată din funcție după vizita la Urgență a președintelui CJ Hunedoara

Şefa Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență Deva, medicul Mihaela Gherman, a fost înlocuită de la conducerea secției, informează Adevărul.

Măsura a fost luată după ce președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, a vizitat sâmbătă seara UPU Deva dându-se pacient, pentru a verifica sesizările primite de administrația județeană de la cetățeni.

Potrivit Adevărul, noul șef al UPU a Spitalului Județean din Deva este medicul Lionel Duţulescu.

Președintele Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, Laurențiu Nistor, a verificat modul în care sunt primiți și tratați pacienții de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean din Deva dându-se pacient și așteptând să fie preluat de personalul medical la fel ca oricare alt bolnav.

Șeful CJ a făcut acest lucru în urma numeroaselor sesizări primite de administrația județeană în privința modului în care relaționează cu pacienții personalul de la UPU Deva.

Spitalului Județean de Urgență din Deva este subordonat Consiliului Județean Hunedoara.

Laurențiu Nistor a filmat interacțiunea cu personalul de la Urgență și a relatat luni, pe pagina sa de Facebook, experiența avută ca „pacient” la această secție.

“În ultimele luni, am primit numeroase sesizări în legătură cu modul în care sunt primiți și tratați pacienții care ajung la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Deva. Cea mai recentă, sâmbătă seară. Tocmai terminasem munca de acasă, în grădină, când am fost informat că un pacient în vârstă aștepta de mai bine de o oră și jumătate ca cineva să se ocupe de el. A fost momentul în care am decis să merg personal la UPU, să constat personal ce și cum se întâmplă acolo. Nu mi-am schimbat hainele, am pornit imediat spre spital. Era ora 21.30. Din păcate, ajuns la UPU, majoritatea sesizărilor s-au confirmat. „Pacientul” Nistor a primit același tratament: 45 de minute în care, deși le-am spus asistentelor că mă simt foarte rău și nu pot merge să-mi fac singur fișa de internare, nimeni nu m-a luat în seamă. Această abordare trebuie să înceteze! Nu este posibil ca pacienții care ajung la „Urgență” să fie tratați în acest fel. Mesajul meu pentru personalul UPU este clar: ori își schimbă comportamentul, ori pleacă acasă!”, a transmis Laurențiu Nistor.

Citește și: VIDEO Președintele CJ Hunedoara a verificat sesizările primite despre UPU Deva prezentându-se la spital ca orice pacient: “Ori își schimbă comportamentul, ori pleacă acasă!”

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 + eleven =

Mai mult in ACTUALITATE

PRESShub: Rezultatele interceptării a mii de persoane din România, pentru spionaj și trădare, secret de stat

HunedoaraMea.ro26 ianuarie 2023

Strada Castelului din Hunedoara se reamenajează, după 70 de ani

HunedoaraMea.ro23 ianuarie 2023

PressHUB: Extraordinara poveste a poporului shuar, spusă de Nua, prima femeie diplomat

HunedoaraMea.ro23 ianuarie 2023

Mașină ridicată de polițiștii locali din șantierul din centrul istoric al Devei. Proprietarul, amendat

HunedoaraMea.ro20 ianuarie 2023

Primele demersuri pentru retehnologizarea Termocentralei Mintia

HunedoaraMea.ro17 ianuarie 2023

Încă două contracte din fonduri europene pentru Deva

HunedoaraMea.ro15 decembrie 2022

PressHUB: Târguri de Crăciun fără spectatori. Cazul „Calafat”, repetat în restul țării

HunedoaraMea.ro13 decembrie 2022

O nouă viață pentru copiii ucraineni. Colegi și prieteni noi, la școlile din Hunedoara

Ovidiu Petrovai11 decembrie 2022

Refugiații care s-au reinventat în țara de adopție. Cum au ajuns românii să comande vareniki ucrainean făcut “ca la mama acasă”

Ovidiu Petrovai10 decembrie 2022