ACTUALITATE

Spitalul Municipal din Hunedoara a primit al doilea computer tomograf, unul dintre cele mai performante din țară

Spitalul Municipal din Hunedoara a primit al doilea computer tomograf, unul dintre cele mai performante din țară

Un computer – tomograf (CT) de ultimă generație a ajuns la Spitalul „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara. Este vorba despre un sistem Siemens Somatom X.cite de ultimă generație (fabricat în 2021). Un astfel de sistem mai există în doar două spitale din România.

Noul computer – tomograf a costat 835.000 de euro (inclusiv TVA) și a fost achiziționat prin intermediul unui proiect cu finanțare europeană nerambursabilă în valoare totală de două milioane de euro, întocmit de Spitalul Municipal, cu sprijinul Primăriei Hunedoara.

După ce va fi instalat și operaționalizat, noul CT (al doilea, după cel cumpărat prin fonduri PNDL2 în 2018) va contribui semnificativ la îmbunătățirea performanței serviciilor medicale acordate de Spitalul Municipal din Hunedoara.

„Ne bucurăm să avem un asemenea sistem în dotare. În țară mai există doar două sisteme similare, unul în București, celălalt la Timișoara. Este vorba despre un sistem de tomografie computerizată cu 128 de slice-uri care, în faza de reconstrucție, poate furniza și 384 de slice-uri. Sistemul este dotat cu inteligență artificială, fapt ce permite fluxuri de lucru optimizate, atât în faza de achiziție, cât și de post-procesare a imaginilor. Mai mult, acest sistem are și un soft de reducere a dozei de radiații cu până la 60 la sută față de un CT obișnuit. Noul CT permite efectuarea întregii game de investigații, pentru toate tipurile de pacienți și are și un mod dedicat de investigare a pacienților pediatrici. În plus, sistemul permite inclusiv scanarea pacienților bariatriatici precum și a celor ventilați mecanic sau intubați. Pe lângă performanțele tehnice, acest nou computertomograf ne va permite ca, din momentul în care va fi instalat și operaționalizat, să separăm fluxurile de pacienți, astfel încât pentru pacienții COVID-19 să se folosească un CT, iar pentru cei non-COVID, celălalt CT”, a explicat managerul Spitalului Municipal Hunedoara, Radu Budae.

Noul sistem de tomografie computerizată reprezintă unul dintre punctele importante ale proiectului cu finanțare europeană elaborat cu sprijinul Primăriei Hunedoara, în valoare totală de două milioane de euro, pentru care contractul de finanțare a fost semnat la mijlocul lunii iulie a acestui an.

„Noul CT va reduce considerabil timpii de așteptare. Finanțarea a fost obținută din Fondul European de Dezvoltare Regională și este încă un rezultat al preocupării noastre permanente pentru susținerea spitalului din municipiul Hunedoara. Pe lângă acest computer – tomograf de ultimă generație, prin același proiect au ajuns deja la spital și alte dotări importante, cum ar fi 160 de paturi noi pentru secțiile spitalului, și vor mai ajunge și multe alte dotări importante, de la aparatură pentru secția ATI și o unitate pentru resuscitare neonatală până la injectomate, aspiratoare chirurgicale și așa mai departe. Spitalul a fost și rămâne o prioritate pentru Primăria Hunedoara”, a declarat primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 − 1 =

Mai mult in ACTUALITATE

Ambasadorul Japoniei, în vizită la Primăria Deva

HunedoaraMea.ro20 ianuarie 2025

Schimbări în Consiliul Local al municipiului Deva

HunedoaraMea.ro13 ianuarie 2025

Colectare gratuită a brazilor de Crăciun în Deva

HunedoaraMea.ro10 ianuarie 2025

Telecabina care deservește Cetatea Deva rămâne oprită pentru lucrări tehnice

HunedoaraMea.ro9 ianuarie 2025

23 de microbuze electrice pentru elevii din 23 de comune din județ

HunedoaraMea.ro20 decembrie 2024

PressHub: Investițiile străine directe din turism majore nu depășesc milioane de euro

HunedoaraMea.ro22 noiembrie 2024

PressHub: Alegerile și democrația: de ce nu votează românii?

HunedoaraMea.ro22 noiembrie 2024

Campanie de curățenie și ecologizare a spațiilor publice din Deva. Participă ONG-uri, voluntari, firme și instituții publice

HunedoaraMea.ro22 noiembrie 2024

PressHub: Ce se întâmplă cu mamele minore aflate în grija statului

HunedoaraMea.ro22 noiembrie 2024