ACTUALITATE

Starea de urgență nu e scuză!

Starea de urgență nu e scuză!

Mihai RADIC

Scrisoare deschisă

Starea de urgență nu e scuză!

În atenția președinteului Klaus Iohannis, premierului Ludovic Orban, Ministerul Mediului – România, Ministerul Afacerilor Interne, Romania și pe oricine poate interesa.

Sunt puțini cei care nu au înțeles necesitatea declarării stării de urgență în contextul pandemiei de coronavirus și este clar că cea mai mare parte a eforturilor din această perioadă trebuie țintite către încetinirea transmiterii bolii, dotarea cadrelor medicale, asigurarea condițiilor de carantină și a tuturor măsurilor pe care situația le cere.

E mai clar decât niciodată că împreună vom reuși, împreună vom trece peste asta, împreună ne facem bine. Dar starea de urgență nu trebuie folosită ca scuză!

De la achiziții cel puțin dubioase la nepotisme crase în funcții cheie, de la pensii speciale grosolane pentru suspecți penali la lipsuri halucinante în unitățile medicale din întreaga țară, noi încă nu putem face nimic. Nu e rubrică de ”participare protest spontan” în acele declarații și asta e normal. Dar pandemia va trece și nu toți vom uita. Vin alegeri, opțiunile nu mai sunt doar două, ieșim din case.

Dincolo de toate aceste ”banalități” cu care poporul ăsta a fost obișnuit până la complacere, întrebarea este ”când ieșim, unde ieșim?”. Cu siguranță, pandemia și criza economică pe care a declanșat-o au început deja să schimbe sat, comună, oraș, municipiu, țară, lume și pe fiecare dintre noi.

Este, din punctul meu de vedere, inadmisibil ca aproape toată populația României să fie obligată, spre binele ei, ce-i drept, să stea în case, asta în timp ce pădurile sunt libere să se ”plimbe” nestingherit. Izolarea asta impusă ne dă timp să socializăm virtual mai mult decât niciodată, dar la asta nu v-ați gândit. Sute, dacă nu mii, de petiții cu nenumărați semnatari, o avalanșă de relatări, sesizări și probe. De toate ați avut parte cu mult înainte ca virusul ăsta să facă prăpăd. Și nu ați făcut nimic. Ochii închiși și buzunarul plin. Acum internetul a explodat cu dovezi irefutabile că se fură codrul cu totul! Desigur, câteva pot fi și fake-news, dar amploarea și statutul celor care împărătșesc sutele de poze indică cu totul și cu totul altceva.

Chiar dacă, prin absurd, toate transporturile au avize, tot e o problemă uriașă. Deși autoritățile, locale și/sau centrale, pot orice, acum ați mers mult prea departe. În timp ce oamenii sunt în carantină, auto-izolare sau intubați prin secții ATI, hoții de lemne, transportă camioane după camioane de lemn tăiat ilegal de oriunde se poate tăia. Unde sunt filtrele alea de poliție care îmi cer mie declarația când merg să fac bani de o pâine!? Unde sunt pădurarii și reprezentanții mediului?! Tăietorii ăștia nici măcar nu au decența voastră. Ei nu fac ”noaptea ca hoții”. Fac și ziua ”ca șmecherii”! Ca o palmă pentru noi toți! O flegmă între ochii tuturor celor care vă urlă, vouă și lumii, că efectele astea sunt mai crunte decât orice v-ați imaginat. Și dacă virusul ăsta ne-a prins, așa cum toți știam că este, nepregătiți total, ce veți mai face atunci? Ne veți cere să donăm copaci!? Că impozitele către tatăl stat nu sunt suficiente. Românii au făcut și fac spitale din donații!

Vă stau la dispoziție să adun, din mediul online, poze, filmări, mărturii. Asta cu toate că sunt sigur că știți deja de cele mai multe dintre ele.

SARS-CoV-2 atacă plămânii. La fel o fac Kronospan, hoții de lemne și complicii lor, voi! Stăm în case fiindcă ne pasă! Acum, cât mai stăm. Revenirea într-un mediu lipsit de arbori este însă cu mult mai fatală. Măcar COVID-19 te omoară în câteva zile, fără să te mulgă de bani și să te lase să agonizezi printr-un spital în care vei ajunge să te rogi să se prăbușească peste tine. Un cetățean.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twelve − 8 =

ACTUALITATE

Mai mult in ACTUALITATE

Din Geoparcul Țara Hațegului, la Luxemburg. Expoziție cu obiecte din geoparcuri europene, adunate la Hațeg, în cel mai mare centru cultural luxemburghez

HunedoaraMea.ro14 mai 2021

Campanie de dezinsecție terestră și deratizare a zonelor verzi, la Deva

HunedoaraMea.ro14 mai 2021

”Caravana vaccinării”, în Ținutul Pădurenilor, la locuitorii din Bunila

HunedoaraMea.ro14 mai 2021

Doi bărbați, cercetați pentru distrugerea unor ziduri la cetățile dacice de la Blidaru și Costești-Cetățuie, monumente UNESCO

HunedoaraMea.ro13 mai 2021

Consiliul Local Deva a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” etnologului Marcel Lapteș și profesorului Mircea Lac

HunedoaraMea.ro13 mai 2021

Centru de vaccinare anti-Covid-19, la Castelul Corvinilor din Hunedoara

HunedoaraMea.ro12 mai 2021

Colegiul Național „Decebal” din Deva și Universitatea din Petroșani, centre de vaccinare pentru o zi. Când începe campania de imunizare și cine se poate vaccina

HunedoaraMea.ro11 mai 2021

Peste 15.000 de fermieri hunedoreni au depus cereri la APIA pentru subvenții de stat

HunedoaraMea.ro11 mai 2021

Stadiul lucrărilor de reabilitare a Casei de Cultură din Hunedoara au ajuns la 50%

HunedoaraMea.ro11 mai 2021