ACTUALITATE

Valoarea proiectelor pentru dezvoltarea municipiului Hunedoara, gestionate de Primărie, a depăşit pragul de 200 de milioane de euro

Valoarea proiectelor pentru dezvoltarea municipiului Hunedoara, gestionate de Primărie, a depăşit pragul de 200 de milioane de euro

Primăria Hunedoara a gestionat în anul 2024 proiecte de investiţii în valoare totală de peste 232 de milioane de euro. Este vorba despre proiecte susţinute din fonduri europene, fonduri guvernamentale şi fonduri de la bugetul local (proiecte finalizate, în implementare, sau în faza de întocmire a documentaţiilor necesare pentru obţinerea finanţării), a anunțat municipalitatea.

Aproximativ 97 la sută din total este reprezentat de proiectele cu finanţare UE.

Anul trecut, administraţia publică locală a Hunedoarei a finalizat proiecte cu finanţare europeană în valoare de peste 7 milioane de euro. La ora actuală, Primăria Hunedoara mai are în faza de implementare proiecte cu bani europeni în valoare de peste 136 de milioane de euro. O bună parte dintre acestea se vor finaliza în 2025. De asemenea, la această dată, municipalitatea deţine, în diferite stadii procedurale, proiecte pentru care a depus deja sau urmează să depună cereri de finanţare europeană în valoare totală de 82,8 milioane de euro.

La aceste sume se adaugă investiţiile derulate, anul trecut, strict din fonduri guvernamentale, în valoare de aproximativ 2,5 milioane de euro, şi cele susţinute din bugetul local – în valoare de aproximativ 3,5 milioane de euro.

Valoarea totală a proiectelor cu finanţare europeană de care a trebuit să ne ocupăm în 2024 a fost de 226.701.090 euro. Suma include atât banii europeni nerambursabili câştigaţi de Primăria Hunedoara, dar şi cofinanţările pe care trebuie să le suportăm din bugetul local. Sincer să fiu, la începutul anului 2024, când aveam în gestiune proiecte cu bani europeni în valoare de vreo 117 de milioane de euro, nu credeam că vom depăşi pragul de 200 de milioane. Totul este însă posibil prin munca susţinută depusă împreună cu echipa Primăriei. Cea mai mare parte a sumei este reprezentată de proiectele aflate încă în implementare – aproape 137 de milioane de euro, dar multe dintre aceste proiecte se vor finaliza anul acesta. De fapt, în cazul unora dintre proiecte, lucrările sunt finalizate, însă procedurile birocratice de încheiere a implementării lor mai durează. În 2024 nu ne-am rezumat doar la a implementa proiectele deja câştigate, ci ne-am concentrat şi pe întocmirea unora noi. Până acum, avem proiecte pentru care am depus sau urmează să depunem cereri de finanţare în valoare de aproape 83 de milioane de euro. Până la finele acestui an şi această sumă s-ar putea să crească.

Ştiu că multe proiecte au întârzieri. Şi eu sunt nemulţumit de asta. Ştiu că hunedorenii şi-ar fi dorit să fie gata multe dintre ele, dar au fost fel de fel de probleme independente de voinţa mea şi a colegilor din Primărie. Trebuie să ţinem însă cont de un fapt important: dacă ne-am fi propus să facem toate aceste investiţii în şcoli, grădiniţe, eficienţă energetică, modernizare a transportului şi aşa mai departe doar din bugetul local, ar fi trebuit să „strângem” bani vreo 30-40 de ani şi abia după aceea să ne apucăm de treabă. Spun asta pentru că doar din taxele şi impozitele colectate de la contribuabili, persoane fizice şi juridice, astfel de proiecte nu ar fi fost posibile, într-un interval relativ scurt, de 2, 3 sau 4 ani”, a declarat primarul Hunedoarei, Dan Bobouţanu.

(Sursa foto: Primăria Hunedoara)

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two × 3 =

Mai mult in ACTUALITATE

Deva, primul oraș din județ care a emis cartea electronică de identitate

HunedoaraMea.ro5 iunie 2025

A 6-a ediție a Expoziției Internațională INVENTCOR, la Deva

HunedoaraMea.ro1 aprilie 2025

Secția de votare de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 7 din Deva, mutată la Palatul Copiilor

HunedoaraMea.ro1 aprilie 2025

Cel mai mare parc fotovoltaic administrat public din județ va fi construit la Petrila

HunedoaraMea.ro28 martie 2025

Finanțare pentru noi investiții la Spitalul Județean din Deva și Sanatoriul de Pneumoftiziologie din Brad

HunedoaraMea.ro26 martie 2025

Peste 70% din bugetul municipiului Hunedoara pe acest an, alocat pentru investiţii pentru comunitate

HunedoaraMea.ro13 martie 2025

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, prezent la Paris, la întâlnirea Rețelei Europene a Geoparcurilor în an aniversar

HunedoaraMea.ro10 martie 2025

Ambasadorul Japoniei, în vizită la Primăria Deva

HunedoaraMea.ro20 ianuarie 2025

Schimbări în Consiliul Local al municipiului Deva

HunedoaraMea.ro13 ianuarie 2025