COMUNITATE

Vernisajul expoziției de pictură „Credință, ie și natură în artă”, la Petroșani

Vernisajul expoziției de pictură „Credință, ie și natură în artă”, la Petroșani

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva organizează miercuri, 26 iulie, la ora 17.00, vernisajul expoziției de pictură cu tema „Credință, ie și natură în artă”. Expoziția va fi amenajată în foaierul Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani

Lucrările expuse sunt creația membrilor Clubului de arte plastice „Curcubeu”, club care și-a început activitatea în luna februarie 2022 sub îndrumarea Simonei Locsei, bibliotecară și, totodată, talentat artist plastic. Cursul desfășurat în cadrul Clubului „Curcubeu” a avut drept scop cultivarea talentului pentru pictură al oricărei persoane cu vârsta de peste 16 ani care simte o chemare spre artă, spre pictură, spre exteriorizarea sentimentelor cu ajutorul imaginii artistice. “Toți cei care au dorit să aprofundeze o tehnică precum pictura în acuarelă, pictura în acrilic, pictura în ulei pe pânză, pictura pe sticlă și piatră și care vor să experimenteze desenul în creion, cărbune sau pastel au găsit în aceste cursuri modalitatea ideală de a-și pune în valoare talentul. Îndrumați cu competență, cursanții au realizat lucrări de mare sensibilitate, cu valoare artistică, în care autorii lor și-au materializat sentimentele. Temele alese au fost variate, în concordanță cu personalitatea și inspirația fiecăruia, astfel că au rezultat lucrări cu vădite calități estetice, stilistice și artistice. De la peisaj la portret, de la alegorii la pictură abstractă, nonfigurativă, fiecare artist amator și-a pus amprenta pe lucrarea realizată cu limbajul plastic propriu, adecvat personalității sale. Lucrările ce vor fi vernisate aduc laolaltă o tematică generoasă, o triadă care a dat ocazia autorilor de a da frâu liber sentimentelor inspirate de noțiunile sub semnul cărora este organizată expoziția: credință sinceră, tradiție românească și dragostea pentru natura în veșnică schimbare și mereu gata să inspire talente. În spațiul generos pus la dispoziție de Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani, lucrările vernisate își găsesc un loc ideal pentru a bucura privirile celor care iubesc frumosul și doresc să petreacă clipe reconfortante în universul mereu tânăr al artei”, spune managerul Bibliotecii Județene, Ioan Sebastian Bara.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 26 iulie – 25 august 2023.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × 3 =

Mai mult in COMUNITATE

Expoziție de fotografie Horea Preja – „Zona fără semnal”, la Galeria Națională de Artă „FORMA” din Deva

HunedoaraMea.ro9 februarie 2025
Târgul mărțișorului la Deva. Unde vor fi amplasate standurile cu mărțișoare

Târgul mărțișorului la Deva. Unde vor fi amplasate standurile cu mărțișoare

HunedoaraMea.ro8 februarie 2025
Concert caritabil cu părintele Radu Trifon și invitații săi, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean”

Concert caritabil cu părintele Radu Trifon și invitații săi, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean”

HunedoaraMea.ro7 februarie 2025

Au început înscrierile la Festivalul Naţional „Drăgan Muntean”, ediția a 12-a

HunedoaraMea.ro5 februarie 2025

Cursuri gratuite la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva

HunedoaraMea.ro29 ianuarie 2025

Pe-al nostru steag e scris Unire… (A)

HunedoaraMea.ro23 ianuarie 2025

Atelier cu povești și jocuri pentru copii din familii vulnerabile

HunedoaraMea.ro20 ianuarie 2025

Manifestări cu ocazia Unirii Principatelor Române, organizate de Biblioteca Județeană din Deva

HunedoaraMea.ro16 ianuarie 2025

Undă verde pentru studiul de fezabilitate al proiectului TransRegio Hunedoara – Sântuhalm – Autostrada A1

HunedoaraMea.ro15 ianuarie 2025