ACTUALITATE

Când se pot plăti impozitele și taxele locale în municipiul Orăștie

Când se pot plăti impozitele și taxele locale în municipiul Orăștie

Impozitele și taxele locale la Orăștie, inclusiv taxa de salubrizare, se pot încasa începând de luni, 15 ianuarie 2024, a anunțat Primăria municipiului.

Impozitele pentru clădiri, terenuri și mijloace de transport au rămas la nivelul anilor precedenți, aplicându-se doar inflația de 13,8 %, conform Codului Fiscal.

Impozitul datorat pentru proprietățile deținute pe raza municipiului Orăștie se achită în 2 tranșe egale, până la 01 aprilie și 30 septembrie.

Ca și în anii precedenți, persoanele fizice care achită impozitul pentru clădiri, teren și mijloace de transport pentru întregul an până la data de 01 aprilie 2024 beneficiază de o bonificație la plată de 10%.

Persoanele fizice și juridice care nu vor achita impozitul aferent scadențelor vor datora majorări de întârziere în procent de 1% din cuantumul sumei neachitate, calculată pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare scadenței.

Persoanele fizice ale căror venituri lunare pe membru de familie sunt mai mici decât salariul minim pe economie beneficiază de reducerea la plată a impozitului pe clădirea folosită ca domiciliu și terenul aferent. Informații se pot obține de la serviciul Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei Municipiului Orăștie.

Amintim contribuabilii, persoane fizice, că plata impozitelor și taxelor locale se poate face și online pe platformele ”GlobalPay” și ”ghiseul.ro” începând cu data de luni, 15 ianuarie 2024, atunci când platformele redevin funcționale.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eleven + 13 =

Mai mult in ACTUALITATE

Un consorțiu pentru viitor. PRESShub și Freedom House România contribuie la dezvoltarea Inteligenței Artificiale

HunedoaraMea.ro15 mai 2024

PRESSHub: Un primar colaborator al Securității candidează pentru al optulea mandat

HunedoaraMea.ro17 aprilie 2024

Proiecte importante pentru municipiul Hunedoara au intrat în faza licitaţiilor publice

HunedoaraMea.ro16 aprilie 2024

Proiect propus de municipalitatea Devei. Reduceri la impozitul pe clădiri și terenuri pentru donatorii de sânge

HunedoaraMea.ro15 aprilie 2024

Finanţare de 20 de milioane de euro câştigată de Primăria Hunedoara pentru înfiinţarea unui consorţiu de învăţământ dual

HunedoaraMea.ro11 aprilie 2024

CJ Hunedoara vrea să modernizeze „Drumul Regelui” şi drumul spre cetatea dacică Sarmizegetusa Regia

HunedoaraMea.ro25 martie 2024

Reabilitarea Incintei I a Cetății Deva, aproape de final

HunedoaraMea.ro21 martie 2024

S-au depus ofertele pentru proiectarea şi execuţia noului stadion „Michael Klein” din Hunedoara

HunedoaraMea.ro5 martie 2024

CNAS lansează a doua ediție a „Ghidului asiguratului”

HunedoaraMea.ro4 martie 2024