ACTUALITATE

Cod galben de vijelie și ploi pentru județul Hunedoara, începând de luni seara

Cod galben de vijelie și ploi pentru județul Hunedoara, începând de luni seara

Meteorologii au emis luni o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată și ploi însemnate cantitativ pentru mai multe județe, printre care și Hunedoara.

Avertizarea este valabilă de luni, de la ora 20.00, până miercuri, la ora 3.00.

În acest interval, în toate zonele de munte, precum şi în Banat, Crişana, Oltenia, Maramureş, Transilvania, nord-vestul Moldovei şi vestul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea şi caracter torenţial şi căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 20-25 l/mp şi punctiform 50-60 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala şi în regiunile estice şi sud-estice, dar pe spaţii mai restrânse, îndeosebi în a doua parte a zilei de marţi şi în prima parte a nopţii de marţi spre miercuri.

În cursul zilei de marţi, în sudul şi estul Munteniei, vestul Dobrogei, sudul şi centrul Moldovei, disconfortul termic va fi ridicat, iar temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 şi 35 de grade.

cod ploi

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eleven − 6 =

Mai mult in ACTUALITATE

Un consorțiu pentru viitor. PRESShub și Freedom House România contribuie la dezvoltarea Inteligenței Artificiale

HunedoaraMea.ro15 mai 2024

PRESSHub: Un primar colaborator al Securității candidează pentru al optulea mandat

HunedoaraMea.ro17 aprilie 2024

Proiecte importante pentru municipiul Hunedoara au intrat în faza licitaţiilor publice

HunedoaraMea.ro16 aprilie 2024

Proiect propus de municipalitatea Devei. Reduceri la impozitul pe clădiri și terenuri pentru donatorii de sânge

HunedoaraMea.ro15 aprilie 2024

Finanţare de 20 de milioane de euro câştigată de Primăria Hunedoara pentru înfiinţarea unui consorţiu de învăţământ dual

HunedoaraMea.ro11 aprilie 2024

CJ Hunedoara vrea să modernizeze „Drumul Regelui” şi drumul spre cetatea dacică Sarmizegetusa Regia

HunedoaraMea.ro25 martie 2024

Reabilitarea Incintei I a Cetății Deva, aproape de final

HunedoaraMea.ro21 martie 2024

S-au depus ofertele pentru proiectarea şi execuţia noului stadion „Michael Klein” din Hunedoara

HunedoaraMea.ro5 martie 2024

CNAS lansează a doua ediție a „Ghidului asiguratului”

HunedoaraMea.ro4 martie 2024