COMUNITATE

Eminesciana 2018 (A)

Eminesciana 2018 (A)

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu instituțiile de învățământ devene, continuând o frumoasă tradiție, a organizat și în acest an, în ziua de 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale, ziua de naștere a lui Mihai Eminescu, o manifestare cultural-educativă specială desfășurată sub genericul „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”.

A fost prima activitate cultural-educativă pe care Biblioteca o organizează în anul Centenarului Marii Uniri de la 1918, activitate pe care am așezat-o sub semnul patriotismului marelui nostru poet. Versul pe care l-am ales drept generic sintetizează dragostea profundă a poetului pentru România și dorința de a o vedea tot mai înfloritoare și mai demnă între națiunile lumii. De asemenea, alegând acest îndrăgit vers, am dorit să punem în lumină patriotismul fierbinte al lui Mihai Eminescu, dragostea lui puternică pentru pământul românesc, pentru poporul român, pentru istoria acestui neam, pentru limba română.

Ca de obicei, toți cei care îl iubesc pe Eminescu și au dorit să-și amintească versurile sale nemuritoare s-au adunat la statuia acestuia din Parcul Municipal „Cetate” în ziua de 15 ianuarie. Programul alcătuit a fost unul bogat și atractiv.

La ora 10.00, în Parcul Municipal de la poalele Cetății, lângă statuia poetului, numerosul public prezent la eveniment a avut prilejul să-i asculte, în deschidere, pe domnii Mircea Flaviu Bobora, președintele Consiliului Județean Hunedoara, și pe Nicolae Florin Oancea, primarul Municipiului Deva, care au rostit alocuțiuni pline de emoție și de prețuire față de nepieritoarea operă a lui Mihai Eminescu, apreciind totodată evenimentul dedicat acestuia. O alocuțiune plină de sensibilitate și de admirație față de tot ceea ce reprezintă Eminescu pentru noi toți a rostit și îndrăgita poetă Paulina Popa.

După evocarea poetului a urmat un emoționant moment artistic susţinut de Asociația Corală „Sargeția”, solist Gheorghe Pop, dirijor prof. Nicolae Icobescu, cu cântece pe versuri de Mihai Eminescu. Și în acest an, recitalul de poezie eminesciană a fost susținut de îndrăgitele actrițe Isabela Haşa şi Cristina Lazăr, precum și de scriitorul Petrișor Ciorobea. Momentele dedicate marelui poet s-au încheiat cu depuneri de flori la statuia poetului Mihai Eminescu.

În Sala de Lectură a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a fost amenajată o bogată expoziție de carte cu tematică eminesciană – opere de Eminescu și cărți de istorie și critică literară aflate pe rafturile bibliotecii.

Ca în fiecare an, și de această dată, la Deva Mall, etajul patru, Salle d’Or, s-a desfășurat un atractiv concurs cu tema „Eminescu în eternitate”.

La concurs au luat parte elevi de la colegiile și liceele din Deva: Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria”, Colegiul Național Sportiv „Cetate”, Colegiul Tehnic „Transilvania”, Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”, Liceul de Arte „Sigismund Toduță”, Liceul Tehnologic „Grigore Moisil”.

IF IF IF IF IF IF

Au fost constituite echipe de câte trei elevi de la fiecare dintre colegiile și liceele devene participante.

Echipelor de elevi li s-au adresat întrebări legate de viața, opera și receptarea lui Eminescu. Juriul concursului a fost format din managerul Bibliotecii Județene, Ioan Sebastian Bara, șefa Serviciului Relații cu Publicul, Luminița Vulcan, și Camelia Mestecănean, bibliotecară. După verificarea răspunsurilor, au fost declarate câștigătoare următoarele echipe, aparținând colegiilor/ liceelor din Deva:

Locul I: Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva

Locul II: Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva

Locul III: Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva

Câștigătorilor li s-au oferit diplome, trofee și cărți din partea Bibliotecii Județene, iar fiecare elev concurent a primit câte o diplomă de participare și cărți.

Concurenții s-au dovedit a fi bine pregătiți, interesați, foarte serioși în tratarea unui subiect atât de îndrăgit și de important pentru noi toți.

Sărbătoare a culturii române, sărbătoare a poeziei, ziua de 15 ianuarie se află gravată în sufletele fiecăruia dintre noi, cei care aparținem acestui pământ, cei care iubim versul eminescian. Ne întâlnim an de an la statuia poetului de la poalele Cetății, îi ascultăm versurile, pe care parcă le redescoperim de fiecare dată, ascultăm cântece compuse pe aceste versuri, ascultăm cuvinte dedicate marelui poet. În jurul nostru s-a aflat un public extrem de numeros, oameni de diferite vârste, de la copii din clasele primare la oameni cu tâmple cărunte, de la cei care acum fac cunoștință cu versul eminescian la cei care îl poartă în suflet ca pe o comoară de preț.

În fiecare an, în preajma zilei de 15 ianuarie, ne pregătim sufletele pentru întâlnirea cu marea poezie a neamului nostru, pășim cu pioșenie și recunoștință pe cărările deschise de Eminescu, cărările slovelor românești bine orânduite, slove pe care le avem în inimile noastre.

Această întâlnire de la statuia poetului a intrat deja în obișnuință, nu concepem ca festivitățile dedicate zilei lui de naștere să nu înceapă în acest punct care atrage pe oricine iubește creația lui Eminescu, o creație impresionantă despre care încă nu s-a spus totul, încă au rămas zone neexplorate. Ceea ce impresionează de fiecare dată este numărul mare de tineri care vin aici cu bucuria de a se întâlni cu veșnic tânărul Eminescu, un Eminescu pe care îl iubesc, un Eminescu care le deslușește răspunsurile la atâtea și atâtea întrebări legate de viață, de iubire, de soarta omului, de țara noastră și istoria ei. Eminescu nu are moarte, el este veșnic alături de noi, amintirea lui e nepieritoare și păstrată din generație în generație de toți cei care se simt ai acestui pământ. Într-adevăr, de peste 120 de ani, zeci de generații au crescut în cultul operei lui Eminescu, au iubit fiecare vers scris de acest mare poet și au păstrat aceste versuri ca pe niște icoane scumpe, neprețuite. Poezia lui Mihai Eminescu este veșnic vie, nealterată de trecerea timpului, tot mai limpede pe măsură ce trec anii, tot mai clară în mesajul pe care ni-l transmite peste veacuri.

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva strânge laolaltă, an de an, la statuia lui Eminescu, sute de iubitori ai poeziei, sute de iubitori ai lui Eminescu. Avem alături scriitori, oameni de cultură, minunați dascăli, elevi, oameni de toate vârstele care îl prețuiesc pe marele nostru poet. Ne bucurăm că, și în acest an, interesul faţă de Eminescu a fost la fel de mare și de sincer, un motiv în plus să constatăm că poetul nostru național este nemuritor ca şi lumina Luceafărului de pe bolta cerească.

Managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva,

Ioan Sebastian Bara

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen − 14 =

Mai mult in COMUNITATE

A fost inaugurat noul loc de joacă din Parcul ,,Cetate” Deva

HunedoaraMea.ro22 martie 2024

Sub semnul poeziei, de ziua ei (A)

HunedoaraMea.ro22 martie 2024

Investiții în digitalizarea spitalelor hunedorene

HunedoaraMea.ro21 martie 2024

FOTO Concursul „Citeşti şi câştigi!” 2024. Sferturile de finală

HunedoaraMea.ro21 martie 2024

De Ziua Internațională a Francofoniei, invitație la călătorie: Provence (A)

HunedoaraMea.ro20 martie 2024

Lucrările de modernizare, extindere și dotare a Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Deva au fost finalizate

HunedoaraMea.ro15 martie 2024

FOTO Concursul „Citeşti şi câştigi!” 2024. A doua rundă a optimilor de finală

HunedoaraMea.ro14 martie 2024

Ziua Internațională a Poeziei, la Biblioteca Județeană

HunedoaraMea.ro14 martie 2024

FOTO Concursul „Citeşti şi câştigi!” 2024. Prima rundă a optimilor de finală

HunedoaraMea.ro13 martie 2024