COMUNITATE

Geoparcul a fost plin de sunet, culoare și creativitate la “Ziua Vulcanilor”. GALERIE FOTO

SURSA FOTO: Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului
Geoparcul a fost plin de sunet, culoare și creativitate la “Ziua Vulcanilor”. GALERIE FOTO

Celebrată pentru al treilea an consecutiv, „Ziua Vulcanilor” a reunit, în Parcul Copiilor din orașul Hațeg, peste 250 de copii din Țara Hațegului, dar și din țară și chiar din străinătate.

Evenimentul a fost organizat de Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparc Internațional UNESCO administrat de Universitatea din București și Asociația Drag de Hațeg. Este cel mai important eveniment educațional al verii, în cadrul căruia participanții află, prin intermediul jocurilor și experimentelor, o mulțime de informații despre geoparcul UNESCO, dar și noțiuni legate de geo și biodiversitate.

ziua vulcanilor 02

(SURSA FOTO: Alicia Petresc)

„Și în acest an, voluntarii pentru Geoparc și-au dat frâu liber imaginației și au pregătit o mulțime de standuri cu jocuri, activități și experimente cât mai antrenante pentru cei mici. Tema acestui an a fost legată de promovarea ariilor protejate din Țara Hațegului prin joc. Crafturi, face painting, vânătoarea de comori, vulcanul cu lavă, atelierul de pictură sau board game cu dinozauri au fost câteva dintre activitățile prin care au fost promovate trei arii protejate din zonă: două situri UNESCO – Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului și Parcul Național Retezat – Rezervație a Biosferei, precum și Parcul Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina. De asemenea, cei mici au aflat informații despre comportamentul adoptat într-o arie protejată, ca parte a Strategiei privind managementul presiunilor exercitate de turiști în geoparcurile partenere în cadrul proiectului Interreg Danube GeoTour (proiect cofinanțat din fondurile Uniunii Europene <<ERDF, IPA>>)”, a declarat purtătorul de cuvânt al Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului, Adina Popa.

ziua vulcanilor 03

(SURSA FOTO: Alicia Petresc)

Cei care au căutat o oază de liniște în entuziasmul și tumultul specific unui astfel de eveniment au găsit-o în ”Harta sunetelor”. Este vorba despre o aplicație online cu sunetele naturii din cele trei arii protejate și care poate fi accesată la http://www.casavulcanilor.ro/harta/.

Nu a lipsit nici standul dedicat promovării proiectului internațional Instagram GGN Youth, inițiat de ambasadorii pentru Geoparc și tinerii din Geoparcul UNESCO Tumbler Ridge din Canada. Cei dornici să se implice în proiect au fost invitați  să facă cea mai inspirată și mai creativă fotografie surprinsă la Ziua Vulcanilor pe care să o încarce pe contul personal de Instagram.

ziua vulcanilor 04

(SURSA FOTO: Alicia Petresc)

Și în acest an, vulcanul surpriză din centrul Parcului Copiilor a fumegat și a lansat confetti și bomboane, sub privirile atente ale lui Andi Andezit, mascota Casei Vulcanilor și  spre bucuria tuturor participanților.

A treia ediție a evenimentului a marcat însă și o premieră. Pentru prima dată evenimentul a fost celebrat, în același timp, atât în Geoparc cât și în capitală. “Casa Experimentelor” din București a găzduit mai multe ateliere tematice care au stârnit interesul micuților interesați să deslușească tainele științei.

ziua vulcanilor 05

(SURSA FOTO: Alicia Petresc)

ziua vulcanilor 06 ziua vulcanilor 07 ziua vulcanilor 08 ziua vulcanilor 09

(SURSA FOTO: Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului)

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two + five =

Mai mult in COMUNITATE

Perenitatea lui Avram Iancu (A)

HunedoaraMea.ro10 mai 2024

Opera Nights 2024, ediție aniversară. Programul festivalului

HunedoaraMea.ro2 mai 2024

Program de vară la Sarmizegetusa Regia

HunedoaraMea.ro1 mai 2024

La aniversarea unui prieten (A)

HunedoaraMea.ro29 aprilie 2024

Conferință internațională „Avram Iancu – 200 de ani de la naștere. Omul, contemporanii, epoca”. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană din Deva

HunedoaraMea.ro26 aprilie 2024

Serbările Cetății 2024. Artiștii și trupele care vor cânta la Deva

HunedoaraMea.ro25 aprilie 2024

Scriitorul Dumitru Tâlvescu, aniversat de Biblioteca Județeană din Deva

HunedoaraMea.ro24 aprilie 2024

Vladimir Nabokov, o personalitate fascinantă (A)

HunedoaraMea.ro22 aprilie 2024

Elevi și profesori din patru țări pun în valoare „Memoria Pământului”

HunedoaraMea.ro19 aprilie 2024