COMUNITATE

Programul Școlar Colgate: o fetiță din Hunedoara este unul dintre câștigătorii competiției internaționale de desene My Bright Smile

Programul Școlar Colgate: o fetiță din Hunedoara este unul dintre câștigătorii competiției internaționale de desene My Bright Smile

Iulia Manole, o fetiță de 8 ani din Hunedoara, a fost premiată de juriul de la New York pentru cel mai bun desen realizat în urma lecțiilor de igienă orală învățate în cadrul Programului Școlar Colgate.

Programului Școlar Colgate oferă șansa copiiilor cu vârste între 6 și 9 ani de a concura în cadrul competiției internaționale de desene My Bright Smile, punând într-o formă creativă informațiile învățate. Anual, cele mai bune 12 desene din întreaga lume sunt premiate și selectate pentru a fi incluse în calendarul global Colgate „My Bright Smile”. Pentru a treia oară consecutiv, România ocupă un loc în acest calendar, de data aceasta cu ajutorul Iuliei.

Iulia Manole (8 ani) este elevă la Liceul Tehnologic „Matei Corvin” – Şcoala Gimnazială nr. 6 din Hunedoara și a fost declarată unul dintre cei 12 câștigători la nivel internațional ai concursului de desene, iar reușita acesteia a fost recompensată cu bursa Colgate Bright Smiles, Bright Futures, în valoare de 250 de dolari. În același timp, clasa din care face parte a primit o bursă în valoare de 500 de dolari.

Iulia Manole Calendar

Premierea câștigătoarei a avut loc pe 21 martie, într-un eveniment local la care au participat reprezentanți Colgate România, Crucea Roșie Română, ai școlii și autorităților publice din Hunedoara. Speakeri au fost: Dan Bobouțanu, primarul municipiul Hunedoara; Maria Ștefănie, inspector scolar general și vicepreședinte al Filialei de Cruce Roșie a județului Hunedoara; Loredana Dumitrașcu, coordonatorul departamentului de Marketing Profesional, Colgate Romania;  Andrei Kiss, director adjunct la Liceul Tehnologic „Matei Corvin” – Școala Gimnazială nr. 6 Hunedoara, și Mihaela Negrea, profesor învățământ primar la liceul Tehnologic „Matei Corvin” – Școala Gimnazială nr. 6 Hunedoara.

premiere colgate 02

Și anul acesta, 200.000 de copii din 38 de județe învață cum să aibă grijă de sănătatea dinților

În fiecare an, Programul Școlar Colgate, o campanie de educație pentru sănătatea oro-dentară, ajunge la 200.000 de copii. Programul va avea în acest an două ediții, în cadrul cărora elevii vor beneficia de lecții educative pentru o igienă orală corectă. Prima ediție din 2019 se va desfășura în perioada 24 martie – 14 iunie și va ajunge în județele Alba, Arad, Bacău, Brăila, Brașov, Galați, Hunedoara, Iași, Ilfov, Mureș, Olt, Sălaj, Vaslui și în sectorul 3 din București. Din anul 2015, programul se desfășoară în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România cu sprijinul căreia sunt identificate școli primare din întreaga țară, cu sprijinul Asociației Naționale de Stomatologie Pediatrică din România.

Lecțiile prezentate sunt adaptate vârstei celor mici și au un format atrăgător, interactiv. Ele au rolul de a le insufla copiilor regulile de bază ale igienei orale și de a-i învăța cum să perieze corect dinții. De asemenea, copiii vizionează și filmul educațional “Doctorul Măseluță și Supereroii dinților sănătoși”, prin intermediul căruia află  regulile ce trebuie respectate pentru a avea un zâmbet strălucitor și sănătos. La finalul fiecărei lecții, copiii primesc produse pentru igiena dentară, iar părinții un pliant cu sfaturi, precum și un calendar pentru însemnarea periajului zilnic, toate acestea fiind oferite de Colgate România.

premiere colgate 03

6 milioane de zâmbete sănătoase în 25 de ani de Program Școlar Colgate

Din 1993, de la lansarea Programului Școlar Colgate, peste 6.000.000 de elevi din clasele I-IV au beneficiat de consiliere și produse de îngrijire pentru o igienă orală corectă. Derulat în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România, cu Asociația Națională de Stomatologie Pediatrică și cu școli primare din întreaga țară, Programul Școlar Colgate a ajuns în acest an la cea de-a 26-a ediție. Programul Școlar Colgate este parte integrantă a iniţiativei globale Colgate Bright Smiles, Bright Futures. Peste un miliard de copii din 80 de țări au beneficiat de educație privind igiena orală și produse de îngrijire adecvate de la inițierea programului în 1991, la nivel global.

premiere colgate 03

Despre igiena orală și problemele dentare

Potrivit statisticilor oferite de Organizația Mondială a Sănătății, aproximativ 3,5 miliarde de persoane din întreaga lume suferă de probleme dentare. Doar 26% dintre români merg la medicul stomatolog de cel puțin două ori pe an. Mai mult, studiile arată că, în medie, un român consumă un tub şi jumătate de pastă de dinţi într-un an și schimbă periuța de dinți doar o dată la 15 luni.

Cele mai frecvente probleme dentare sunt cariile și boala parodontală, acestea fiind și cauze majore ale pierderii dinților. Există mulți factori de risc asociați sănătății orale, inclusiv alimentația nesănătoasă, consumul de tutun, consumul de alcool, igiena orală deficitară și factorii sociali determinanți.

Mai multe informații sunt disponibile online la: www.programscolarcolgate.ro

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

thirteen + 6 =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Mai mult in COMUNITATE

aqualand

Complexul Aqualand Deva va funcționa zilnic în perioada sărbătorilor pascale

HunedoaraMea.ro23 aprilie 2019
telecabina

Program special de Paște la Telecabina de la Cetatea Deva

HunedoaraMea.ro23 aprilie 2019
Foto Program Special Stare Civila

Program special la Starea Civilă Deva în minivacanța de Paște

HunedoaraMea.ro23 aprilie 2019
salubritate

Campanie de curățare și întreținere a străzii Mihai Eminescu din Deva

HunedoaraMea.ro22 aprilie 2019
papa francisc

Mesajul „Urbi et Orbi” al Papei Francisc la solemnitatea Învierii Domnului

HunedoaraMea.ro21 aprilie 2019
Jakubinyi Gyorgy

Pastorala de Paști a ÎPS Jakubinyi György, arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia

HunedoaraMea.ro21 aprilie 2019
aqualand

Complexul Aqualand din Deva se redeschide sâmbătă

HunedoaraMea.ro19 aprilie 2019
fixeur

„Deva Film Fest” începe vineri. Trei zile de festival cu șapte filme de calitate

HunedoaraMea.ro18 aprilie 2019
biblioteca da vinci main 01

Întâlnire cu un titan al Renașterii (A)

HunedoaraMea.ro16 aprilie 2019