PROTEST. „Hotii!”, „Hoții!”, „DNA să vină să vă ia!” și „Dragnea, nu uita, România nu-i a ta!” sau „Dragnea, nu uita, așteptăm și cartea ta!” sunt doar câteva dintre sloganurile scandate de protestatarii deveni pe străzile orașului.
Câteva sute de oameni protestează și la Deva împotriva Guvernului Grindeanu, care a adoptat, în ședința de ieri seară, ordonanța de urgență care modifică Codul Penal și Codul de Procedură Penală. Ordonanța a fost trecută în mare taină, nefiind pusă pe ordinea de zi a ședinței. Mai apoi, în toiul nopții, actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial.
Devenii s-au întâlnit, în această seară (miercuri – n.r.), în Piața Victoriei, din centrul orașului, la ora 18, iar protestul a fost anunțat pe rețeaua de socializare Facebook. Din Piața Victoriei, protestatarii au început să mărșăluiască pe principalele străzi ale orașului. În fața sediului PSD, oamenii au început să huiduie și să strige „Hoții!”, „Hoții!” și „DNA să vină să vă ia!”.
Devenii au ieșit în stradă, alăturându-se sutelor de mii de protestatari din toată țara. La București, Cluj, Timișoara, Sibiu, Constanța, Iași și alte orașe din țară s-a protestat încă de azi noapte, după ce Ministrul Justiției, Florin Iordache, a anunțat adoptarea ordonanței. Peste 175 de mii de oameni protestează, în acest moment, în toată țara. 100.000 de protestatari sunt acum în Piața Victoriei din București, 20.000 la Cluj, 15.000 în Timișoara, 10.000 la Sibiu și Iași, acesta fiind cel mai mare protest din ultimii 28 de ani.
Vom reveni cu amănunte.
Facebook
YouTube
RSS