Un accident rutier grav a avut loc duminică dimineață pe DN 66A, în zona Iscroni. Șase persoane au fost rănite grav în urma impactului dintre două mașini. Un șofer a intrat pe contrasens într-o curbă.
“Conducătorul unui autoturism, un tânăr de 22 de ani, din municipiul Vulcan, care se deplasa din direcția Petroșani – Vulcan, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, iar într-o curbă a pătruns pe contrasens și a lovit frontal un alt autoturism, condus de un bărbat de 55 de ani, din municipiul Vulcan, care se deplasa regulamentar. În urma evenimentului rutier, cei doi conducători auto, precum și trei pasageri din autoturismul care a produs evenimentul rutier, cu vârste cuprinse intre 18 si 22 de ani, toți din Vulcan, și o femeie de 52 de ani, pasageră în autoturismul care circula regulamentar, au fost răniți grav. În cauza a fost întocmit dosar penal”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
Facebook
YouTube
RSS