ADMINISTRAȚIE

Investiții din fonduri europene la Spitalul Județean și la Spitalul Municipal din Hunedoara

Investiții din fonduri europene la Spitalul Județean și la Spitalul Municipal din Hunedoara

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, Consiliul Județean Hunedoara și Primăria Municipiului Hunedoara au semnat joi, 25 aprilie, două noi contracte de finanțare din fonduri europene.

Sunt investiții menite să modernizeze infrastructura de sănătate în județul Hunedoara, prin îmbunătățirea calității serviciilor medicale de urgență și a celor oferite în regim ambulatoriu.

Proiectul Consiliului Județean Hunedoara vizează modernizarea, extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență Deva.

Astfel, UPU va fi extinsă cu nou corp de clădire, în suprafaţă construită de 388 metri pătrați, cu un regim de înălțime P+1E.

Noul imobil va fi legat funcțional de corpul existent, rezultând o suprafață construită a UPU de 988 mp. Spațiul va găzdui diferite cabinete medicale, un laborator pentru analize în regim de urgență, spații de evaluare și tratament, grupuri sanitare etc.

Proiectul prevede totodată dotarea UPU cu echipamente medicale performante (electrocardiograf,  defibrilatoare externe automate etc.), cu mobilier și toate ustensilele necesare.

Valoarea totală a investiției este de 6,8 milioane de lei. Durata de implementare este de 13 luni.

Proiectul care are ca beneficiar Primăria Hunedoara prevede reabilitarea și modernizarea Ambulatoriului integrat al Spitalului Municipal “Dr. Alexandru Simionescu”.

Sunt prevăzute mai multe tipuri de intervenții în cazul clădirii – termoizolarea pereților exteriori (exceptând corpul F, deja reabilitat) și a plăcii peste subsol, înlocuirea tâmplăriei exterioare și anveloparea terasei și a planșeului peste ultimul nivel, refacerea finisajelor interioare (pereți, pardoseli, tâmplărie interioară) și a tuturor instalațiilor, montarea de panouri fotovoltaice pentru reducerea consumului de energie electrică, înlocuirea liftului etc.

De asemenea, ambulatoriul va fi dotat cu echipamente medicale performante, mobilier și noi ustensile medicale.

Valoarea totală a proiectului este de 10,7 milioane de lei. Perioada de implementare este de 35 de luni.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × 2 =

Mai mult in ADMINISTRAȚIE

Proiecte importante pentru municipiul Hunedoara au intrat în faza licitaţiilor publice

HunedoaraMea.ro16 aprilie 2024

Proiect propus de municipalitatea Devei. Reduceri la impozitul pe clădiri și terenuri pentru donatorii de sânge

HunedoaraMea.ro15 aprilie 2024

Finanţare de 20 de milioane de euro câştigată de Primăria Hunedoara pentru înfiinţarea unui consorţiu de învăţământ dual

HunedoaraMea.ro11 aprilie 2024

Telecabina spre Cetatea Devei a fost pusă în funcțiune

HunedoaraMea.ro29 martie 2024

CJ Hunedoara vrea să modernizeze „Drumul Regelui” şi drumul spre cetatea dacică Sarmizegetusa Regia

HunedoaraMea.ro25 martie 2024

A fost inaugurat noul loc de joacă din Parcul ,,Cetate” Deva

HunedoaraMea.ro22 martie 2024

Investiții în digitalizarea spitalelor hunedorene

HunedoaraMea.ro21 martie 2024

Reabilitarea Incintei I a Cetății Deva, aproape de final

HunedoaraMea.ro21 martie 2024

Lucrările de modernizare, extindere și dotare a Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Deva au fost finalizate

HunedoaraMea.ro15 martie 2024