COMUNITATE

“Noaptea bibliotecilor”, la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu”

“Noaptea bibliotecilor”, la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu”

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează, în primul sfârșit de săptămână din luna octombrie, cea de-a IX-a ediție a manifestării culturale desfășurate sub genericul Noaptea Bibliotecilor.

Biblioteca își va deschide porțile și își va aștepta prietenii în ziua de 5 octombrie, la ora 18.00, iar publicul va putea petrece ore plăcute până a doua zi în zori.

Devenită deja tradițională și mult așteptată, Noaptea Bibliotecilor oferă Bibliotecii Județene prilejul să-și arăte atașamentul și prețuirea față de sutele de prieteni care frecventează instituția.

“Așa cum am făcut în fiecare an, și de data aceasta programul pe care l-am alcătuit va oferi surprize plăcute pentru persoane de toate vârstele, de la copii la oameni aflați la anii senectuții. Noaptea Bibliotecilor este pentru noi un bun prilej de a ne prezenta în fața publicului activitatea, de a le oferi celor interesați informații despre rolul și funcționarea unei biblioteci publice, dar și de a veni cu momente de delectare realizate de artiști îndrăgiți. Făcând cunoștință cu biblioteca și cu bibliotecarii ce muncesc aici, oaspeții noștri își vor putea creiona o impresie despre importanța bibliotecii în cultura hunedoreană și în cea națională”, a declarat managerul Bibliotecii Județene, Ioan Sebastian Bara.

Anul acesta, Noaptea Bibliotecilor se desfășoară sub semnul împlinirii a 750 de ani de la prima atestare documentară a orașului Deva.

“Și în acest an, le promitem oaspeților noștri că noaptea pe care o vor petrece cu noi, la bibliotecă, îi va apropia și mai mult de acest îndrăgit lăcaș al cărții și al culturii din județul Hunedoara”, spune managerul Bibliotecii Județene.

Program Noaptea Bibliotecilor 2019

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 + fifteen =

Mai mult in COMUNITATE

Perenitatea lui Avram Iancu (A)

HunedoaraMea.ro10 mai 2024

Opera Nights 2024, ediție aniversară. Programul festivalului

HunedoaraMea.ro2 mai 2024

Program de vară la Sarmizegetusa Regia

HunedoaraMea.ro1 mai 2024

La aniversarea unui prieten (A)

HunedoaraMea.ro29 aprilie 2024

Conferință internațională „Avram Iancu – 200 de ani de la naștere. Omul, contemporanii, epoca”. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană din Deva

HunedoaraMea.ro26 aprilie 2024

Serbările Cetății 2024. Artiștii și trupele care vor cânta la Deva

HunedoaraMea.ro25 aprilie 2024

Scriitorul Dumitru Tâlvescu, aniversat de Biblioteca Județeană din Deva

HunedoaraMea.ro24 aprilie 2024

Vladimir Nabokov, o personalitate fascinantă (A)

HunedoaraMea.ro22 aprilie 2024

Elevi și profesori din patru țări pun în valoare „Memoria Pământului”

HunedoaraMea.ro19 aprilie 2024