COMUNITATE

Lansare de carte a poetului Daniel Marian – „Revelații, resuscitări, regrete”. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană

Lansare de carte a poetului Daniel Marian – „Revelații, resuscitări, regrete”. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în ziua de 7 iunie 2018, ora 17.00, la Sala de Lectură, lansarea volumului de versuri „Revelații, resuscitări, regrete”, semnat de poetul și publicistul Daniel Marian.

Volumul este recent apărut la Editura Ecreator din Baia Mare în anul 2018.

Daniel Marian, născut la Deva la 20 octombrie 1969, este un nume binecunoscut publicului hunedorean încă din primii ani de după 1990, când a fost o prezență activă în presa acelor timpuri. A scris articole de analiză politică și, în mod deosebit, poezii și cronici literare care s-au bucurat de succes și au fost publicate în reviste ca: „Tribuna”, „Vatra”, „Oglinda literară”, „Steaua”, „Orizont”, „SLAST”, „Ramuri”, „Ardealul literar și artistic”, „Opinii culturale”, „Noua Provincia Corvina”, „Constelaţii Diamantine”, „ProSaeculum”, „Fereastra”, „Algoritm literar”, „Impact cultural”, „Impact”, „Semne”, „Singur”, „Dăruiri literare”, „Sintagme literare”, „Citadela”, „Boema”, „Banchetul” și multe altele.

Peste hotare, Daniel Marian a fost prezent în publicațiile „Lumină Lină” (SUA), „Observatorul” (Canada), „Onyx” (Irlanda), „Zemra Sqhiptare” (Anglia), „Gazeta Nacional” (Albania), „Bota Sot” (Elveţia), „Generacion Abierta” (Argentina) ș.a.

A publicat volumele de poezie: „Căpiţă de fluturi, îngerii mei” – 2011; „Harem de cuvinte” – 2014; „Penumbra peniţei” – 2014; „AmfetaFizica” – 2014; „Pi” – 2014; „Cele 21 care sunt 31”/ „Die 21 die 31 sind”/ „The 21 That Are 31” – 2014; „Nu vreau să intru în secolul 13 – 14” – 2014. Împreună cu Isabela Nicoară este autorul volumelor de versuri „Din firescul sublimului – Înverşunare între elitele etilismului” – 2014 și „Licenţă pentru zbor interior” – 2014. Cele cinci volume apărute în perioada 2012-2015 sub titlul „O bibliotecă pentru balansoarul meu” cuprind cronici literare, iar volumul „Fabrica de Nervi”, din 2015, strânge laolaltă editoriale de presă semnate de Daniel Marian de-a lungul timpului.

„Volumul „Revelații, resuscitări, regrete” cuprinde versuri caracterizate de o modernitate care nu estompează lirismul și sensibilitatea poetului. În postfața volumului, amintind de ipostaza de cronicar literar a poetului, editorul Ioan Romeo Roșiianu remarcă faptul că ″Daniel Marian își scrie această carte apăsat, de parcă ar ține să le demonstreze celor încondeiați în cronicile sale că ceea ce a spus despre ei este capabil să și pună în practică, astfel depășind statutul de simplu sfătuitor″”, spune managerul Bibliotecii Județene, Ioan Sebastian Bara.

Afis Daniel Marian 2018

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sixteen + 6 =

Mai mult in COMUNITATE

Perenitatea lui Avram Iancu (A)

HunedoaraMea.ro10 mai 2024

Opera Nights 2024, ediție aniversară. Programul festivalului

HunedoaraMea.ro2 mai 2024

Program de vară la Sarmizegetusa Regia

HunedoaraMea.ro1 mai 2024

La aniversarea unui prieten (A)

HunedoaraMea.ro29 aprilie 2024

Conferință internațională „Avram Iancu – 200 de ani de la naștere. Omul, contemporanii, epoca”. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană din Deva

HunedoaraMea.ro26 aprilie 2024

Serbările Cetății 2024. Artiștii și trupele care vor cânta la Deva

HunedoaraMea.ro25 aprilie 2024

Scriitorul Dumitru Tâlvescu, aniversat de Biblioteca Județeană din Deva

HunedoaraMea.ro24 aprilie 2024

Vladimir Nabokov, o personalitate fascinantă (A)

HunedoaraMea.ro22 aprilie 2024

Elevi și profesori din patru țări pun în valoare „Memoria Pământului”

HunedoaraMea.ro19 aprilie 2024