ACTUALITATE

Parlamentul European susține înființarea un tribunal internațional special pentru crimele de agresiune împotriva Ucrainei

Parlamentul European susține înființarea un tribunal internațional special pentru crimele de agresiune împotriva Ucrainei

Hannelore PETROVAI

Parlamentul European (PE) invită UE, în rezoluția adoptată joi privind lupta împotriva impunității pentru crimele de război din Ucraina, să ia toate măsurile necesare în cadrul procedurilor și instanțelor internaționale pentru a sprijini urmărirea penală a regimurilor ruse și belaruse pentru crime de război, crime împotriva umanității, genocid și agresiune.

Potrivit unui comunicat transmis joi de PE, aceste anchete și urmăririle penale ulterioare ar trebui să se aplice, de asemenea, întregului personal al forțelor armate ruse și funcționarilor guvernamentali implicați în crime de război, au solicitat eurodeputații.

“Textul adoptat solicită UE să sprijine înființarea unui tribunal internațional special pentru pedepsirea crimei de agresiune comise împotriva Ucrainei, pentru care Curtea Penală Internațională (CPI) nu are jurisdicție și să-i tragă la răspundere pe liderii politici și comandanții militari ruși, precum și pe aliații lor. Deputații doresc, de asemenea, ca UE să furnizeze, cât mai curând posibil, toate resursele umane și bugetare necesare, precum și sprijinul administrativ, de investigație și logistic necesar pentru înființarea acestui tribunal”, a transmis Parlamentul European.

Potrivit PE, atrocitățile raportate, cum ar fi bombardamentele fără discernământ asupra orașelor, deportările forțate, utilizarea muniției interzise, atacurile împotriva civililor care fug prin coridoarele umanitare convenite în prealabil, execuțiile și violența sexuală constituie încălcări ale dreptului internațional umanitar. Acestea pot fi considerate crime de război, potrivit eurodeputaților, care subliniază că toate au rămas neurmărite penal până în prezent.

Risc ca dovezile legate de crimele de război să fie distruse

Deputații subliniază că UE trebuie să acționeze rapid, deoarece există un risc grav ca, din cauza ostilităților în curs, dovezile legate de crimele de război să fie distruse.

“Eurodeputații își exprimă sprijinul deplin pentru ancheta desfășurată de procurorul CPI și pentru activitatea Comisiei de anchetă a Biroului Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, precum și a organizațiilor independente ale societății civile și a autorităților ucrainene care depun eforturi pentru colectarea de probe. Aceștia salută echipa comună de anchetă înființată de Lituania, Polonia și Ucraina, care este coordonată de Eurojust (Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală) și la care va participa biroul procurorului CPI, și încurajează alte state membre să se alăture acestei echipe”, se arată în comunicatul PE.

(SURSA FOTO: Parlamentul European)

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

6 + 12 =

Mai mult in ACTUALITATE

A 6-a ediție a Expoziției Internațională INVENTCOR, la Deva

HunedoaraMea.ro1 aprilie 2025

Secția de votare de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 7 din Deva, mutată la Palatul Copiilor

HunedoaraMea.ro1 aprilie 2025

Cel mai mare parc fotovoltaic administrat public din județ va fi construit la Petrila

HunedoaraMea.ro28 martie 2025

Finanțare pentru noi investiții la Spitalul Județean din Deva și Sanatoriul de Pneumoftiziologie din Brad

HunedoaraMea.ro26 martie 2025

Peste 70% din bugetul municipiului Hunedoara pe acest an, alocat pentru investiţii pentru comunitate

HunedoaraMea.ro13 martie 2025

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, prezent la Paris, la întâlnirea Rețelei Europene a Geoparcurilor în an aniversar

HunedoaraMea.ro10 martie 2025

Valoarea proiectelor pentru dezvoltarea municipiului Hunedoara, gestionate de Primărie, a depăşit pragul de 200 de milioane de euro

HunedoaraMea.ro4 martie 2025

Ambasadorul Japoniei, în vizită la Primăria Deva

HunedoaraMea.ro20 ianuarie 2025

Schimbări în Consiliul Local al municipiului Deva

HunedoaraMea.ro13 ianuarie 2025