Trei mineri au rămas blocați sub pământ, la peste 400 de metri, din cauza unei surpări de teren care s-a produs joi, în jurul orei 14.00, în urma deranjării susținerii abatajului din subteranul minei Lupeni.
Potrivit ISU Hunedoara, 11 persoane se aflau în momentul surpării în abataj, care are o lățime de aproximativ 4 metri și o înălțime de 2 metri. Opt mineri au părăsit zona periculoasă, șapte dintre ei fiind implicați în derularea operațiunilor de suport tehnic. Trei mineri, cu vârste între 39 și 43 de ani, au fost blocați de o acumulare de minereu pe o lungime de aproximativ 20 de metri.
„În cel mai scurt timp, s-au alertat salvatorii minieri ai Exploatării Miniere Lupeni și Salvamin Petroșani, două echipe alcătuite din 14 salvatori fiind implicate în operațiunile de salvare. Aceaste echipe sunt singurele acreditate să pătrundă în subsol, procedurile de intervenţie fiind diferite de cele de la suprafaţă. Minerul care s-a autoevacuat prezenta traumatisme la nivelul torsului, acesta fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Petroșani cu o ambulanță SAJ. Concomitent, subprefectul județului Hunedoara a convocat la sediul minei Grupul de Suport Tehnic în cazul situațiilor de urgență generate de accidente, avarii, explozii și incendii în industrie, inclusiv prăbușiri de teren cauzate de exploatări miniere sau alte activități tehnologice”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență a dislocat la exploatarea minieră o ambulanţă de terapie intensivă și o autospecială de transport victime multiple.
Un elicopter SMURD a aterizat la spitalul din Petroşani, fiind pregătit să preia răniţii care necesită transportul de urgenţă spre clinici de specialitate.
Rudele minerilor surprinse în surpare au fost invitate la sediul minei Lupeni pentru a fi, în permanenţă, ţinute la curent cu desfăşurarea operaţiunilor de salvare.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara s-a autosesizat în acest caz. O echipă condusă de inspectorul șef s-a deplasat la sediul minei iar unul dintre inspectorii de protecția muncii, inginer minier, a coborât în subteran alături de salvatori pentru a demara verificările.
Facebook
YouTube
RSS