COMUNITATE

Valea Dinozaurilor, una dintre cele mai frumoase poteci tematice din România, a fost reamenajată. GALERIE FOTO

Valea Dinozaurilor, una dintre cele mai frumoase poteci tematice din România, a fost reamenajată. GALERIE FOTO

Valea Dinozaurilor din Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului, considerată una dintre cele mai frumoase șapte poteci tematice din România, îi invită pe turişti la o călătorie fascinantă pe urmele dinozaurilor pitici. Este, de altfel, şi primul proiect de land art din Ţara Haţegului.

Pe parcursul celor opt kilometri de traseu, între localităţile Sînpetru, Ohaba Sibişel şi Nucşoara, vizitatorii au parte de o mulţime de surprize. Punctul de început al călătoriei este Casa Tradiţiilor unde pot afla povestea comunităţii din Sîntămăria Orlea şi a locurilor unde s-au descoperit primele fosile de dinozauri. În imediata apropiere, Casa Dinozaurilor Pitici îi introduce în lumea dinozaurilor unici la nivel mondial datorită dimensiunilor lor, dar şi a paleontologiei (domeniul care se ocupă cu studiul acestora), iar apoi pot descoperi biserica din Sînpetru, unul dintre cele mai vechi monumente de zid.

Valea Dinozaurilor 01

Dar până să ajungă să îi cunoască pe cei mai mici dinozauri din lume, “la Groapă”, pe Valea Sibişelului, vizitatorii sunt întâmpinaţi de prietenosul balaur Petrică. Aici pot renunţa la maşină, se pot odihni în spaţiul de relaxare, iar cei mici pot să tragă o porţie zdravănă de joacă împreună cu simpaticul balaur. Traseul merge mai departe spre punctul numit “la Scoabă”. Un lac din pietre albastre creează atmosfera din vremea dinozaurilor când, pe aceste locuri, era o insulă tropicală înconjurată de apele Mării Thetys, iar crocodili şi ţestoase se bălăceau în voie. Odată trecut lacul, turiştii pot lua loc în amfiteatrul în aer liber, pot asculta concertul naturii şi pot face cunoştinţă cu locurile şi creaturile care le populau acum 72 de milioane de ani, prin intermediul panourilor informative.

După întâlnirea cu locurile de baştină ale dinozaurilor pitici, turistul îşi poate continua traseul pe jos sau cu bicicleta pentru a se bucura de frumuseţea câmpurilor cu granit, a peisajelor, a arhitecturii tradiţionale locale, din satele Ohaba şi Sibişel. Traseul continuă spre Nucşoara – la Centrul de vizitare al Parcului Naţional Retezat, Mălăieşti –  unde pot vizita  Cetatea de la Mălăieşti şi pot admira  fluturii, dar şi florile din Fâneţele cu narcise,  şi Peştera – unde pot descoperi un adevărat complex al tehnicii populare compus din o moară, o vâltoare şi un cuptor de var.

Proiectul “„Poteca tematică Valea Dinozaurilor” a fost derulat pe parcursul verii 2015 de către Asociaţia Geomedia, împreună cu voluntarii pentru Geoparc.

Valea Dinozaurilor 02

Mi-a plăcut foarte mult acest proiect și mă bucur că am putut lua parte la el, deoarece m-a ajutat să îmi cunosc mai bine locurile în care am copilărit. Cred că prin amenajarea traseului îi ajutăm și pe turiști să descopere frumusețea acestei Văi a Dinozaurilor”, spune Andreea Cioană, voluntar.

Proiectul Valea Dinozaurilor a reprezentat pentru mine o mare parte din timpul liber petrecut într-un mod plăcut, interesant şi creativ alături de  o echipă care mi-a devenit, pe parcursul verii, foarte dragă”, consideră un alt voluntar, Petra Lînaru.

Acest proiect se alătură altor două proiecte majore –  “Livada senzorială” şi “Grădina aromată a timpului”, care au dus la crearea de noi puncte şi trasee de vizitare pe teritoriul Geoparcului, dar şi la dezvoltarea de activităţi educaţionale şi de formare pentru integrarea potecii în activităţile comunităţii locale şi ale Reţelei EduGeoparc, prin intermediul atelierelor şi sesiunilor de formare adresate elevilor, membrilor Asociaţiei Femeilor din Sîntămăria Orlea şi promotorilor de turism din zonă.

Proiectul a fost realizat mulţumită unei finanţări din partea Fundaţiei pentru Parteneriat şi MOL România, dar şi parteneriatului dintre Asociaţia Geomedia şi Unitatea de Administrare a Geoparcului Dinozaurilor Ţara Hațegului – Universitatea din Bucureşti, Asociația Femeilor din Sîntămăria Orlea,  Primăria comunei Sîntămăria Orlea şi Şcoala Gimnazială Sîntămăria Orlea.

Valea Dinozaurilor 03

—————–

Asociaţia Geomedia este o asociaţie înfiinţată în anul 2012 ce are drept scop derularea de programe educaţionale în natură, organizarea de cursuri de formare, evenimente culturale, management de arii protejate, proiecte de conservare a patrimoniului natural şi cultural. Grupurile ţintă sunt elevii, studenţii, cadrele didactice, comunităţile locale, specialişti în educaţie şi conservarea naturii. Principalele realizări: Clubul de copii Colibris, amenajarea unor expoziţii şi spaţii de interpretare a patrimoniului natural şi cultural (Sînpetru, Haţeg, General Berthelot, Bucureşti, Buzău); organizarea de activităţi educaţionale de tip outdoor learning pentru copii; editarea unor publicaţii educaţionale şi de interpretare (ghiduri, suporturi de curs); activităţi de tip exploratorii pentru 300 de copii; campanii sociale pentru câteva sute de copii (Ialomiţa, Ilfov, Giurgiu, Hunedoara); partener sau coordonator în opt proiecte. Membrii asociaţiei sunt experţi în domeniile educaţie, conservarea naturii, geologie, biologie, sociologie, comunicare şi au o îndelungată experienţă în realizarea şi organizarea de evenimente culturale, expoziţii, amenajare de spaţii de vizitare, dintre care: „Ţinuturile României – Ţara Haţegului” , „Ţinuturile României – Ţinutul Buzăului”, „Dialogul Omului cu Pământul”, „Carta Geoparcului Ţinutul Buzăului”, „Strategia de dezvoltare a Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului”, „Şcoala Naturii”, „Fluturii de zi din Ţara Haţegului”.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four × four =

Mai mult in COMUNITATE

Perenitatea lui Avram Iancu (A)

HunedoaraMea.ro10 mai 2024

Opera Nights 2024, ediție aniversară. Programul festivalului

HunedoaraMea.ro2 mai 2024

Program de vară la Sarmizegetusa Regia

HunedoaraMea.ro1 mai 2024

La aniversarea unui prieten (A)

HunedoaraMea.ro29 aprilie 2024

Conferință internațională „Avram Iancu – 200 de ani de la naștere. Omul, contemporanii, epoca”. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană din Deva

HunedoaraMea.ro26 aprilie 2024

Serbările Cetății 2024. Artiștii și trupele care vor cânta la Deva

HunedoaraMea.ro25 aprilie 2024

Scriitorul Dumitru Tâlvescu, aniversat de Biblioteca Județeană din Deva

HunedoaraMea.ro24 aprilie 2024

Vladimir Nabokov, o personalitate fascinantă (A)

HunedoaraMea.ro22 aprilie 2024

Elevi și profesori din patru țări pun în valoare „Memoria Pământului”

HunedoaraMea.ro19 aprilie 2024